Primarul Marian Dragomir a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că liberalul Cătălin Canciu (foto), care, începând cu 1 septembrie, s-a reîntors pe fotoliul de inspector școlar general, a plecat, la scurt timp după numire, „în delegație prin Turcia„.
Edilul l-a ironizat pe șeful învățământului brăilean, făcând trimitere la un episod din urmă cu mai bine de un an de zile. Atunci, Canciu, tot inspector școlar general, s-a plâns public de faptul că „de atâția ani, nici nu mai știe cum arată o vacanță”, deși vizitase patru țări europene în patru luni consecutive, în cadrul unor proiecte educaționale.
„Nu sunt excursii, sunt proiecte ale inspectoratului școlar și să știți că acolo se fac activități de dimineață până seara„, explica PNL-istul la acel moment.
Dragomir, despre Canciu: „Acum, în nici măcar o lună, a plecat în prima țară”
„Nu am apucat să-l văd foarte mult în ultima perioadă, ca urmare a faptului că la nici măcar o lună de la numire, domnul actual inspector școlar general a plecat iar în delegație prin Izmir, Turcia. Pentru că probabil e obișnuit cu acele deplasări din perioada în care era secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, se plimba foarte des. Pentru că n-am observat ca în acea perioadă să fi făcut la Brăila nici măcar o întâlnire cu mediul de afaceri, deși el era reprezentantul Brăilei în Ministerul Antreprenoriatului.
Acum, cred că provocarea principală a domnului inspector Canciu este ca în acest mandat să depășească performanța din mandatul trecut. În mandatul trecut, dânsul a fost în patru luni în patru țări. Acum, în nici măcar o lună, a plecat în prima țară. Așteptăm să treacă următoarele luni, ca să-și depășească mandatul.
Între timp, activitatea la inspectorat este condusă de adjuncți, dar dânsul își încasează salariul în continuare, la fel cum făcea si în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Nu făcea nimic pentru Brăila, dar salariul îl încasa!”, a precizat edilul.