stiri Braila – debraila.ro

INCONȘTIENȚĂ | La volan, pe un drum acoperit de zăpadă, deși era BĂUT și NU ARE PERMIS. Proprietarul mașinii era pasager

Pe 30 ianuarie, în jurul orei 01:30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală au oprit, în trafic, un autoturism care se deplasa pe DJ 202 B Movila Miresii-Gemenele.

La acel moment, pe drumul județean se circula pe un singur sens, în condiții de iarnă.

 La volanul mașinii se afla un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Movila Miresii.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că individul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Mai mult decât atât, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în mașină a fost identificat și un bărbat, în vârstă de 41 de ani, tot din comuna Movila Miresii, proprietarul autovehiculului, care i l-ar fi încredințat șoferului “de ocazie” pentru a-l conduce. Ambii sunt cercetați penal.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane fără permis de conducere.

Comentarii