Un incendiu a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00:40, în blocul A8 din cartierul Hipodrom, la doi pași de policlinică. La fața locului au ajuns trei autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
Potrivit primelor informații, flăcările au pornit dintr-un uscător de la etajul 3, unde se pare că se adăposteau oameni ai străzii și, din fericire, nu au afectat și apartamentele. Se pare că aceștia ar fi lăsat nesupravegheată o lumânare aprinsă.
Din cauza temperaturii ridicate, un geam de la uscător s-a spart, iar un locatar, care ieșea din bloc, a suferit răni grave în zona capului. Bărbatul, în vârstă de 76 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Dup aproximativ o ora de intervenție, pompierii au reușit să lichideze incendiul.
Flăcările au ars complet mai multe bunuri aflate în uscător, printre care o canapea, două fotolii, o ușă și materiale textile.