stiri Braila – debraila.ro

IMAGINILE ZILEI – video | PNL-iștii brăileni s-au înghesuit la POD, deși spuneau că vor fi „AUTOFLATULĂRI, DECLARAȚII SFORĂITOARE ȘI BĂI DE MULȚIME” la ceremonie

Imaginile zilei la inaugurarea podului suspendat îi au în prim plan pe liberalii brăileni. De la mic la mare, în frunte cu deputatul Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, aceștia au participat la ceremonia care a precedat deschiderea circulației.

Participarea în număr mare a liberalilor conduși de Popa vine în contextul în care, cu doar două săptămâni în urmă, prin intermediul unui comunicat de presă, vorbeau, prin vocea lui Marius Mitescu (foto jos – ochelari), despre faptul că la evenimentul din 6 iulie vor fi „AUTOFLATULĂRI” și „DECLARAȚII SFORĂITOARE”.

Surprinzător, chiar și Mitescu, notar în Însurăței, adus recent de deputatul Popa în PNL, a fost prezent pe pod, la ceremonia unde au ținut discursuri președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, europarlamentarul social-democrat Mihai Tudose sau chiar Nicolae Ciucă, președintele PNL.

PNL Brăila a publicat pe rețelele de socializare imagini de la ceremonie, cu Ciucă, Iohannis și podul.

„Staţi că vine Podul! Să vedeţi acum băi de mulţime, şedinţe foto, declaraţii sforăitoare şi auto flatulări! Exclusiv meritul lor, binemeritată poleială şi nicio legătură cu status quo-ul teritorial şi cu mişcările de trupe şi interesele economice de la graniţă. Ar fi de râs de nu ar fi de plâns!”, se menționa în comunicatul de presă al PNL Brăila din 22 iunie. 

Nu a fost pentru prima oară când PNL Brăila a criticat podul suspendat, existând, în trecut, referiri inclusiv la lipsa de utilitate a mega-proiectului de infrastructură. Podul a fost folosit de multe ori de liberali ca subiect de război politic cu PSD, plecând de la faptul că semnarea contractului a avut loc în ultima zi ca premier a actualului europarlamentar Mihai Tudose (PSD).

Totuși, în ziua în care PNL Brăila făcea referire la „autoflatulări”, la polul opus, PNL Galați, prin vocea președintelui George Stângă, a lăudat podul de la Brăila, descriindu-l ca fiind „șansa gălățenilor la dezvoltare”. 

Trebuie precizat și faptul că la ceremonia de la pod, liderul liberalilor gălățeni, deputatul George Stângă, a stat în loja unde se afla președintele Klaus Iohannis și ceilalați demnitari – indiferent de culoarea politică, în timp ce deputatul Popa, șeful PNL Brăila, a stat în picioare, în lojă de vis-a-vis, împreună cu cei care l-au însoțit. 

Alături de Popa au fost prezenți consilieri județeni, consilieri municipali, primari de comune, secretarul de stat Florin Dobrescu de la Ministerul Municii – fost șef al Poliției Făurei, dar și membri de partid fără funcții publice, printre care și Cătălin Canciu, fost secretar de stat. 

https://debraila.ro/wp-content/uploads/2023/07/358020376_6583928844986356_3512894742480157040_n.mp4

Comentarii