Elevul de la Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, arestat preventiv pentru că a înjunghiat de cinci ori un alt adolescent, elev la Liceul cu Program Sportiv, s-a pozat ținând în mâini două macete.
Fotografia a fost publicată pe rețelele de socializare chiar după ce victima a fost atacată cu un cuțit și până la momentul în care agresorul a fost prins de polițiști, iar la scurt timp a fost ștearsă.
Imaginea cu elevul și cele două macete era însoțită de un fundal muzical, respectiv melodia “Mă rog pentru libertate” a manelistului Dani Mocanu.
Incidentul s-a petrecut, luni după-amiază, în apropierea liceului unde învață victima. Potrivit procurorilor, conflictul a plecat de la o fată, iar cei doi adolescenți de 16 ani și-au dat întâlnire, după orele de curs, pentru a lămuri situația.
Agresorul a lovit victima cu un cuțit în zona craniană și toraco-abdominală.
După ce a fost înjunghiat, elevul de la LPS a ajuns la spital unde a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru salvarea vieții. Acesta prezenta cinci plăgi înțepat-înjunghiate și tăiate.
Chiar unitatea spitalicească a anunțat Poliția cu privire la faptul că o persoană înjunghiată primește îngrijiri medicale.
Audiat, elevul agresor a recunoscut săvârșirea faptei, fiind cercetat pentru tentativă la omor și, totodată, reținut pentru 24 de ore.
Judecătorul de drepturi și libertăți a admis, marți, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul de caz.