Scene ca după bombardament în cartierul Vidin, unde, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 02:20, o explozie s-a produs într-un apartament al unui bloc cu patru etaje de pe Calea Galați.
Locuința unde a avut loc acumularea de gaze, aflată la etajul 1, îi aparține fostului procuror și avocat Mircea Constanda, în vârstă de 71 de ani. Bărbatul a fost rănit, suferind arsuri de gradul 1, însă viața nu îi este pusă în pericol.
O femeie de la un alt apartament a suferit atacuri de panică, fiind, de asemenea, transportată la spital.
Deflagrația a fost devastatoare, afectând nu mai puțin de 16 apartamente. Și geamurile unei grădinițe aflate vizavi de bloc au fost sparte.
Totodată, suflul a pulverizat pur și simplu balconul locuinței lui Constanda, iar bucăți din zidărie au avariat 7 autoturisme aflate în parcare.
Nu mai puțin de 49 de persoane din întreg blocul, printre care și 9 copii, au fost evacuate. Acestea fie s-au întors în apartamente, fie au rămas peste noapte la rude, refuzând transportul la un centru specializat.
La fața locului au intervenit trei autospeciale ale ISU, ambulanțe SMURD și SAJ, polițiști, jandarmi și un echipaj Distrigaz. La blocul de pe Calea Galați au ajuns și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții pentru evaluarea pagubelor structurale.