Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a petrecut, miercuri, în jurul orei 14:30, în intersecția Bulevardul Independenței-strada Școlilor. În urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat și a ajuns pe trotuar, chiar la intrarea într-un supermarket.
Un bărbat de 49 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe strada Școlilor, dinspre strada Griviței către B-dul Al. I. Cuza, ar fi pătruns, fără să acorde prioritate, în intersecția cu Bulevardul Independenței, lovind o altă mașină ce se deplasa pe Independenței, dinspre Calea Călărașilor.
La volanul mașinii care circula regulamentar se afla o femeie de 41 de ani, tot din Brăila.
Potrivit Poliției, autoturismul femeii a fost proiectat în afara părții carosabile, pe trotuar, unde s-a răsturnat și a lovit un pieton, respectiv o femeie de 81 de ani.
Bătrâna a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.