Un bărbat a intrat cu o căruță într-o mașină parcată pe marginea drumului. Accidentul s-a produs, sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17:00, în comuna Victoria.
Potrivit Poliției, căruțașul era aproape în comă alcoolică.
Bărbatul de 35 de ani, din Victoria, ar fi participat la o întrecere pe izlazul localității Victoria, iar apoi a gonit pe străzi. La un moment dat, a pierdut controlul căruței și, practic, s-a urcat pe autoturism.
În urma impactului, doar unul dintre cei doi cai ar fi murit.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest pe căruțaș, rezultând că avea o îmbibație alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Individul a fost amendat cu 1.485 de lei, conform OUG nr.195/2002.
Comentarii