Două fete de 9 și 15 ani, ambele din Chiscani, au ajuns la spital după ce, miercuri, în jurul orei 15:30, au fost lovite de o camionetă. Accidentul s-a produs pe drumul județean 212, chiar în localitatea Chiscani.
Șoferul, un bărbat de 41 de ani, tot din Chiscani, circula dinspre Brăila către Tichilești, moment în care cele două minore au traversat neregulamentar șoseaua, prin spatele unui autobuz oprit pe sensul opus.
Fetele au fost aruncate la câțiva metri de locul impactului, potrivit martorilor. Acestea au fost transportate de urgență la spital cu două ambulanțe.
Bărbatul aflat la volanul camionetei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii