Focar la un alt camin de batrani din judetul Braila. 44 de beneficiari si angajati au fost infectati cu noul coronavirus la centrul privat „Vlavian” din orasul Faurei.
Un alt camin de batrani a fost declarat focar de COVID-19, dupa ce 44 de persoane au fost testate, rezultatele fiind pozitive.
Primul caz a aparut in urma cu aproximativ o saptamana, iar, dupa declararea oficială a focarului, au fost testati toti varstnicii internati, dar si personalul. Tot atunci a fost inregistrat si primul deces.
Subprefectul Simona Draghincescu a propus DSP ca, in cazul caminelor de batrani, sa fie testati toti beneficiarii, inca de la aparitia primului caz, fara a mai fi asteptata declararea oficiala a focarului.
Draghincescu considera ca astfel va fi diminuat numarul de cazuri confirmate.