stiri Braila – debraila.ro

Fiii lui Corbu, 1 an și 3 luni și 1 an de ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE pentru răfuiala sângeroasă de la OMV. Sentința Judecătoriei Brăila nu este pe placul lor: AU DECLARAT APEL!

Judecătoria Brăila i-a condamnat, marți, la închisoare cu suspendare pe Ciprian Corbu și Belgian Corbu, fiii lui Stanel Corbu – liderul grupării din Lacu-Dulce. Cei doi au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea a trei și, respectiv, două infracțiuni.

Aceștia, alături de alți indivizi, au fost implicați, în urmă cu doi ani și jumătate, într-o răfuială cu arme albe, scaune și pietre, chiar în benzinăria OMV de pe Șoseaua de Centură.

Atunci, mai exact pe 27 august 2021, în miezul zilei, frații Corbu și mai mulți acoliți s-au bătut cu persoane dintr-o grupare rivală.

„În acest loc se aflau mai multe persoane, angajați ai benzinăriei și alți cetățeni, iar manifestările inculpaților au fost de natură să creeze o stare de primejdie, de indignare și scandal public, atât în rândul oamenilor aflați la locul comiterii faptelor, cât și în rândul colectivității din municipiul Brăila”, sublinia, la acel, moment, judecătorul care a decis arestarea preventivă a unor indivizi implicați în conflictul violent, printre care și Belgian Corbu.

Judecătoria Brăila: pedepse cu suspendare și muncă în folosul comunității

Instanța l-a condamnat pe Ciprian Corbu, fiul cel mare al lui Stănel Corbu, la o pedeapsă de 1 an și 3 luni cu suspendare pentru săvârșirea a trei infracțiuni, și anume încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port și folosire fără drept de obiecte periculoase.

Totodată, lui Ciprian Corbu i s-a impus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila sau la Serviciul de Utilitate Publică – fără să fie menționat despre ce serviciu din subordinea Consiliului Local Municipal este vorba.

„Condamnă pe inculpatul Corbu Ciprian la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârsirea infracțiunii de încăierare. (…) condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârsirea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. (…) condamnă pe inculpat la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârsirea infracțiunii de port şi folosire fără drept de obiecte periculoase. (…) contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul Corbu Ciprian urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse (6 luni), urmând ca în total inculpatul Corbu Ciprian să execute pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare”, arată instanța.

De cealaltă parte, Belgian Corbu a primit o pedeapsă de 1 an de închisoare, tot cu suspendare, pentru două infracțiuni, și anume încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. La fel ca în cazul fratelui sau, trebuie să presteze și 90 de zile de muncă în folosul comunității.

„Condamnă pe inculpatul Corbu Belgian la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârsirea infracțiunii de încăierare. (…) condamnă pe inculpatul Corbu Belgian la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârsirea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. (…) contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul Corbu Belgian urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă de 9 luni, urmând ca în total inculpatul Corbu Belgian să execute pedeapsa de 1 an închisoare”, a mai notat judecătorul.

Și alți doi inculpați trimiși în judecată alături de frații Corbu au fost condamnați la pedepse cu suspendare: Niţu Angel-Andreas – 9 luni închisoare cu suspendare și Mihai George – 8 luni închisoare cu suspendare.

Sentința nu este definitivă. Frații Corbu au declarat deja apel.

Comentarii