Inconstienta fara margini! Un brailean aflat in carantina la domiciliu s-a suit la volan, desi nu are permis de conducere si era sub influenta bauturilor alcoolice.
Politisti din cadrul Politiei Ianca l-au oprit in trafic, vineri dimineata, pe un tanar, in varsta de 24 de ani, din comuna Traian, in timp ce conducea un autoturism pe raza orasului Ianca.
Pentru ca emana halena alcoolica, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultand ca avea in aerul expirat o imbibatie alcoolica de 0,47 mg/l.
Totodata, in urma verificarilor efectuate in bazele de date, oamenii legii au constatat ca braileanul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Si „surprizele” nu -au oprit aici! Politistii au aflat si faptul ca tanarul figura in carantina la domiciliu, fiind sanctionat contraventional cu amenda de 1.000 lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.
Totodata, pe numele soferului de ocazie a fost intocmit dosar penal si se continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunilor de conducere a unui vehicul fara permis de conducere si conducerea unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice.