stiri Braila – debraila.ro

Fără permis, la volan | Un tânăr din Tufești a fost urmărit în trafic de polițiști

Pe 12 martie, în jurul orei 16:20, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru au efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic unui autoturism, pe raza comunei Tufești. 

Întrucât șoferul nu a oprit la semnalele acustice și luminoase, echipajul a pornit în urmărirea mașinii.

În cele din urmă, bărbatul aflat la volan a fost imobilizat și ulterior condus la sediul Poliției.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că este vorba de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Tufești, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Comentarii