stiri Braila – debraila.ro

EXPLICAȚIA unui brăilean prins cu SUBSTANȚE INTERZISE: „Pun SUBSTANȚA în CADĂ ca să mă VINDEC!”

Un brăilean, în vârstă de 35 de ani, depistat de jandarmi cu o substanță posibil interzisă a avut o replică mai puțin obișnuită cu privire la prezența substanței asupra sa.

Bărbatul a încercat să explice oamenilor legii că are probleme mari de sănătate, iar substanța posibil interzisă din pliculețul găsit asupra sa ar avea de fapt proprietăți de vindecare, prin dizolvarea în apă.

Depistarea a avut loc pe 9 octombrie.

Brăileanul avea un comportament suspect, fapt care a determinat echipajul de Jandarmerie aflat în zonă să-l intercepteze și legitimeze.

În urma controlului corporal, într-unul din buzunarele pantalonilor, a fost găsit un pliculeț care conținea o substanță solidă de tip „cristal” incoloră, substanță posibil a avea efecte psihoactive.

Întrebat despre pliculeț, individul le-a spus jandarmilor că ar avea probleme mari de sănătate, iar substanța o pune în apa din cadă, pentru a se vindeca.

Jandarmii au întocmit actul de sesizare, iar cercetările sunt continuate de instituțiile abilitate.

Comentarii