Un tânăr de 20 de ani a fost călcat intenționat cu mașina, șoferul, un bărbat de 51 de ani, fiind arestat preventiv pentru tentativă la omor. Între cei doi exista un conflict, iar agresorul și-a transformat autoturismul în armă.
Sava Barbu, individul de la volan, a ajuns în spatele gratiilor pe 17 octombrie, însă incidentul a avut loc cu câteva zile înainte, mai exact în seara de 9 octombrie, în jurul orei 22:00, pe strada Negoiului din Ansamblul Buzăului, lângă Școala nr. 2.
Inițial, dosarul penal a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, fiind vorba de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente. Ulterior, încadrarea juridică a fost schimbată în tentativă la omor, iar dosarul a fost „transferat” în curtea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a și dispus reținerea brăileanului.
Se pare că individul are mai multe condamnări în străinătate.
Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, Sava Barbu, înarmat cu un baston telescopic, a oprit autoturismul marca Seat lângă tânărul de 20 de ani și a coborât, moment în care cel din urmă a fugit printre blocuri.
Imediat, bărbatul de 51 de ani s-a urcat din nou la volan și a pornit în căutarea acestuia.
După câteva minute, cei doi s-au reîntâlnit, moment în care tânărul, evident speriat, a luat o piatră în mână, iar șoferul Seat-ului a demarat și l-a lovit în plin.
Victima a fost aruncată în aer, iar apoi s-a prăbușit pe asfalt.
Judecător: „Intenția de suprimare a vieții”
Pe 17 octombrie, Sava Barbu a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brăila, cu propunere de arestare preventivă. Procurorii îl acuză de tentativă la omor și tulburarea liniștii și ordinii publice.
Magistratul l-a trimis în spatele gratiilor, subliniind faptul că „întâmplarea a făcut că acţiunea inculpatului să nu aibă un rezultat mult mai grav”.
„Acţiunile persoanei vătămate nu au motivat comportamentul violent al inculpatului, din probe rezultând intenţia acestuia de suprimare a vieţii persoanei vătămate, concluzie care are în vedere natura instrumentului folosit, respectiv un autoturism, bun care prin natura sa este susceptibil să pună în pericol viaţa persoanei, fiind posibil ca orice parte a corpului să fi intrat în coliziune cu vehiculul condus de către inculpat. (…) Inculpatul a dat dovadă de periculozitate”, a notat judecătorul în motivarea obținută de DEBRAILA.ro.