stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Un brăilean arestat la domiciliu A IEȘIT DIN CASĂ și s-a dus să îi spargă ușa cumnatului său

Un brăilean arestat la domiciliu într-un dosar care vizează combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a ignorat restricția privind părăsirea domiciliului fără acordul instanței, potrivit unor informații obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro. Mai mult decât atât, tânărul de 23 de ani a plecat din casă pentru a săvârși o infracțiune.

Pe 29 iunie, aproape de miezul nopții, individul a ajuns la locuința cumnatului său, în vârstă de 28 de ani, lovind cu pumnul în ușă și provocând o serie de distrugeri.

Speriat, bărbatul de 28 de ani a sunat la 112, însă polițiștii nu l-au mai găsit la fața locului pe brăileanul care, cum era de așteptat, a intrat din nou în arest la domiciliu.

Oamenii legii l-au găsit pe individ acasă, anunțându-l că s-a ales cu un alt dosar penal, de data aceasta pentru infracțiunile de evadare și distrugere.

Acum, tânărul riscă să ajungă în spatele gratiilor. Instanța va decide în acest caz.

Comentarii