stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Tudose, despre infrangerea PSD: ”Gafele Vioricai Dancila au fost cele mai bune poante din Romania si de vina ca a pierdut e statul paralel si martienii. Nebunia-i alta: am auzit-o cum povestea ce de voturi a luat doar pentru ca e simpatica. Dumnezeule!”

Europarlamentarul brailean Mihai Tudose (ProRomania) considera ca infrangerea categorica suferita de Viorica Dancila a fost „cronica unei morti anuntate”, subliniind faptul ca PSD, la fel ca la alegerile europarlamentare, „a platit toate derapajele lui Dragnea, Dancila, Carmen Dan, Fifor, Orlando si, ca la sfanta slujba, toti ai lor”.

Totodata, fostul premier a ironizat declaratiile candidatului PSD la alegerile prezidentiale de dupa prezentarea exit-poll-urilor, cand Dancila s-a aratat multumita de rezultatul scrutinului.

„Iertati-ma, sa scoti scorul acesta cu asa candidat, chiar e o performanta. E ca si cum i-ai da unui vanzator de masini o cutie goala de pantofi sa o vanda: n-n a reusit sa o vanda la pretul unui Lamborghini, dar ca pe un Trabant tot a vandut-o. Nebunia-i alta – am auzit-o cum povestea ce de voturi a luat doar pentru ca e simpatica. Dumnezeule! In fata celui mai mic scor luat vreodata, ea si ai ei sunt multumiti. Viorica Dancila e incapabila, la fel si Fifor, Teodorovici si cei care i-au stat alaturi. A avut o sansa sa-si salveze obrazul, sa faca un pas in spate, dar ea a fost foarte buna si partidul e de vina, deci… Toti care am zis ca nu e ok ce se intampla in PSD si ne-am opus, am primit o perna pe fata din partea unora dintre membrii CEx, cei care au zis ca e bine asa. Gafele ei au castigat premiul I pe tara la umor, au fost cele mai bune poante din Romania si mereu e de vina altcineva, statul paralel si martienii. Noaptea mintii! Sa zica mersi ca a luat scorul asta! Scorul PSD e cel de la referendum, cel de la europarlamentare si cel din turul I al alegerilor prezidentiale, ca sa ne intelegem! Si, inca ceva, dincolo de a fi fost candidat, Viorica Dancila e presedintele partidului. Dumnezeule!”, a declarat Tudose pentru DEBRAILA.ro.

Mihai Tudose a mai aratat faptul ca previziunile pe care le-a facut atunci cand a demisionat din PSD au fost confirmate de situatia actuala in care se afla partidul.

 „Eu am plecat ca nu i-am inteles si prezentul mi-a cam dat dreptate.. S-a confirmat tot ce am zis atunci cand n-am mai acceptat sa raman in partidul al carui premier nu stia sa lege o fraza. Am spus ca agenda publica a fost inlocuita cu agende personale, ca orice incercare de democratizare a deciziilor politice este sortita esecului, ca justitia trebuie sa fie corecta si pentru oameni, nu doar pentru unii oameni. A fost cronica unei morti anuntate, ca sa parafrazez un celebru titlu. PSD a platit toate derapajele lui Dragnea, Dancila, Carmen Dan, Fifor, Orlando si, ca la sfanta slujba, toti ai lor. E de vina si Dancila ca a acceptat sa fie presedintele partidului si, apoi, candidat la prezidentiale, dar si cei care au propus-o. E ca si cum eu as accepta maina sa devin neurochirurg si sa intru in sala de operatie. Eu de asta am si plecat din partid. In niciun caz nu ma vedeam sustinand-o pe Dancila, Dumnezeule mare! Eu am tot tipat in partid si unii m-au acuzat ca am tradat. Nu am tradat, am cam fost dat afara pentru ca am refuzat sa fiu complice si, uite, ca am avut dreptate”, a conchis europarlamentarul.

Comentarii