stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | TRAGEDIE: tanar de 27 de ani, UCIS de un sofer baut! | La volan, un baiat de 19 de ani | Inca nu s-a luat o masura preventiva

Tragedie in satul Batogu, comuna Ciresu, unde, in noaptea de duminica spre luni, un tanar a fost lovit mortal de un autoturism, potrivit informatiilor obtinute in exclusivitate de DEBRAILA.ro. Viorel avea 27 de ani si era tatal unei fetite.

Accidentul rutier s-a produs pe o strada din localitate, la doi pasi de un bar detinut chiar de victima. Un baiat de 19 de ani, tot din Batogu, a pierdut controlul volanului, a parasit partea carosabila si l-a lovit in plin pe Viorel – care era pieton, proiectandu-l intr-un stalp de electricitate.

Din nefericire, tanarul, care ar fi implinit 28 de ani peste cateva luni, a murit in drum spre spital. Traumatismele suferite in urma impactului erau incompatibile cu viata.

Soferul a fost pus sa sufle in fiola, rezultand ca era baut. Acesta avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Politistii au intocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenta bauturilor alcoolice si ucidere din culpa. Ramane de vazut daca va fi dispusa vreo masura preventiva, oamenii legii analizand aceasta ipoteza, conform unor surse judiciare.

Comentarii