O brăileancă a apelat la o metodă cel puțin hilară pentru a-l scoate din casă pe ginerele său, aflat în arest la domiciliu pentru trafic de droguri, deși acesta nu i-a pus în pericol integritatea fizică sau psihică. Femeia s-a folosit de legea care protejează victimele de agresori și a cerut, în instanță, emiterea unui ordin de protecție.
Deși singurul motiv era legat de faptul că „nu îl mai suportă” pe soțul fiicei sale, brăileanca a încercat să-l convingă pe judecător să facă în așa fel încât bărbatul să stea în arest la domiciliu în altă locuință.
Pentru că legea prevede clar care sunt condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție, instanța a respins cererea soacrei ca fiind neîntemeiată, arătând că aceasta „nu a probat starea de pericol” și că, în realitate, doar „preferă ca ginerele să execute măsura arestului la domiciliu într-un alt loc”.
Telenovelă în sala de judecată
Pe 4 februarie, la Judecătoria Brăila, în camera de consiliu – mai exact fără accesul publicului, s-a soluționat cererea prin care femeia s-a gândit că poate scăpa de ginere. Cei doi au stat față în față și ceea ce trebuia să fie o ședință de judecată în care o victimă cere Statului să o apere de un agresor s-a transformat într-un teatru al absurdului.
Fără să prezinte cea mai mică probă, brăileanca a cerut cu tărie ca în locuința formată din 5 camere să nu mai poată sta și soțul fiicei sale, deși acolo execută măsura arestului la domiciliu, dispusă de un judecător de drepturi și libertăți.
Mai mult decât atât, ajunsă în fața judecătorului, soacra a declarat cu nonșalanță că ginerele nu a amenințat-o. Despre acte de agresiune fizică nici măcar nu era vorba în cererea depusă la instanță.
La rândul lui, bărbatul a susținut că nu este violent cu soacra sa și că este vizitat zilnic, chiar de 2-3 ori, de către polițiștii care verifică dacă respectă măsura arestului la domiciliu, precizând că locuiește cu soția și copilul lor într-o cameră.
Și procurorul de ședință a luat cuvântul, cerând respingerea solicitării femeii pentru că „nu s-a probat niciun act de violenţă”.
La final, concluziile judecătorului au fost clare: femeia nu a dovedit în niciun fel că viața, libertatea sau integritatea fizică sau psihică îi sunt puse în pericol și că acțiunea pare a fi doar o găselniță pentru a scăpa de ginerele pe care „nu-l mai suportă”.
„Reclamanta nu a probat starea de pericol, precum şi raportul de cauzalitate dintre pretinsele agresiuni psihice şi fizice nici împotriva sa, nici împotriva vreunui alt membru de familie. Nu se poate trage concluzia că pârâtul ar fi pus în pericol viaţa, integritatea fizică ori sănătatea reclamantei. Aşadar, instanţa apreciază că, faţă de caracterul special al măsurii, restrictiv de drepturi, condiţiile care conduc la emiterea unui ordin de protecţie trebuie aplicate în mod strict şi nu prin extindere la orice acte de violenţă, iar, în speţă, susţinerile reclamantei nu sunt suficiente pentru a conduce la concluzia că este necesară emiterea acestuia, nefiind dovedită urgența în luarea măsurii. (…) Între reclamantă şi pârât au existat simple altercaţii verbale. (…) Pârâtul este periodic monitorizat de organele de poliţie pentru verificarea măsurii arestului preventiv. Prin urmare, instanţa constată că există un risc diminuat în ceea ce priveşte adoptarea unui comportament neadecvat a pârâtului întrucât acesta este verificat în fiecare zi de către organele de poliţie. În urma administrării probei cu interogatoriul pârâtului, instanţa constată faptul că există divergenţe între reclamantă şi pârât întrucât reclamanta preferă ca pârâtul să execute măsura arestului la domiciu într-un alt loc”, a notat judecătorul, potrivit hotărârii obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro.
În același timp, instanța civilă a mai subliniat faptul că „evacuarea pârâtului este incompatibilă cu starea de arest la domiciliu”, întrucât „Codul de Procedura Penală nu permite schimbarea arestului la domiciliu, chiar şi în situaţia în care ar exista o hotărâre civilă în acest sens”.