Judecătoria Făurei l-a condamnat, recent, pe un bărbat la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu executare pentru furt calificat. Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, individul a furat un cal din curtea unui cunoscut, iar după câteva zile l-a predat polițiștilor.
În trecut, bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a mai fost condamnat pentru furt calificat, aflându-se în spatele gratiilor în perioada iunie 2017 – decembrie 2018. Acesta s-a eliberat din penitenciar la termen, nu condiționat.
În opinia judecătorului, inculpatul, deși condamnat anterior tot pentru furt calificat, „nu a înţeles până în prezent consecinţele acţiunilor sale”, impunându-se astfel executarea pedepsei de 2 ani de închisoare în regim privativ de libertate.
Furtul calului
Tânărul a fost trimis în judecată pentru că, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie 2021, a furat din curtea locuinței unui cunoscut, dintr-un grajd, o cabalină în valoare de 1.400 de lei.
După câteva zile, la insistențele concubinei sale, individul a eliberat calul pe un drum, iar apoi, in următoarea zi, a plecat să-l caute și l-a predat polițiștilor, care, la rândul lor, l-au restituit proprietarului.
Atât în fața procurorului, cât și în fața judecătorului, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Judecător: „Nu a înţeles până în prezent consecinţele acţiunilor sale”
Magistratul de la Făurei i-a aplicat tânărului o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minim pentru furt calificat, ținând cont că pedeapsa pentru infracțiune este închisoarea de la 2 la 7 ani.
„Instanţa mai reţine că doar la solicitarea concubinei inculpatului, acesta a hotărât să restituie animalul sustras, însă modalitatea aleasă iniţial de inculpat a avut în vedere eliberarea animalului pe un drum, tocmai în scopul de a nu îi fi atrasă răspunderea penală, aspecte care denotă o uşurinţă şi o îndrăzneală deosebite ale inculpatului în comiterea faptei şi, ulterior, în încercarea de a scăpa de răspunderea penală. Pe de altă parte, acesta a fost sincer, atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei. În aceste condiţii, instanţa se va orienta către o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minim, apreciind, faţă de atitudinea cooperantă şi sinceră a inculpatului, fapta comisă şi urmările concrete ale acesteia, că o pedeapsă într-un cuantum redus, de 2 ani închisoare, este suficientă”, a explicat judecătorul.
Cât despre condamnarea din trecut a individului, se pare că a cântărit foarte mult în dispunerea executării pedepsei în penitenciar.
„Având în vedere predispoziţia inculpatului la comiterea de fapte antisociale, instanţa constată că acesta, deşi condamnat anterior, nu a înţeles până în prezent consecinţele acţiunilor sale, astfel că apreciază că se impune executarea pedepsei în regim privativ de libertate, fiind necesară, în opinia instanţei, reeducarea inculpatului în regim penitenciar pentru ca acesta pe viitor să nu mai comită infracţiuni, impunându-se o resocializare a sa şi o reînsuşire a valorilor sociale ce guvernează societatea prin intermediul programelor educative care se efectuează în mediul penitenciar”, a concluzionat magistratul.