stiri Braila – debraila.ro

EXCLUSIV Sărac, dar îndrăgostit. Povestea unui tânăr din Brăila care s-a ales cu dosar penal: de Valentine’s Day, a furat o ciocolată din Lidl, având bani doar pentru floare: „Îmi pare rău. Neajunsurile…” | Ce a decis Justiția?

De Ziua Îndrăgostiților, un tânăr din Brăila a vrut să îi facă un cadou iubitei, însă banii i-au ajuns doar pentru o floare. Ciocolata a băgat-o sub geacă. A fost prins și a ajuns pe mâna procurorilor.

În urmă cu o săptămână, după fix cinci luni de la gestul care i-a adus un dosar penal pentru furt, brăileanul a aflat că nu va fi trimis în judecată. Procurorii au dispus renunțarea la urmărirea penală în acest caz, iar un judecător a confirmat soluția. 

Gest din iubire, dar cu urmări penale

Potrivit unor surse judiciare, tânărul le-a spus oamenilor legii, la audieri, faptul că regretă ce s-a întâmplat și că neajunsurile l-au adus în această situație. De altfel, acesta nu are antecedente penale.

„Are o situație materială precară”, se arată într-un document al procurorilor de la PJ Brăila, obținut în exclusivitate de DEBRAILA.ro.

Totul a început pe 14 februarie 2025, puțin după ora 14:00, atunci când băiatul a intrat în magazinul Lidl din Bariera Călărașilor, hotărât să îi cumpere un cadou iubitei. Avea foarte puțini bani în portofel, iar o floare și o ciocolată „Ferrero Rocher” îi depășeau bugetul.

A ales să cumpere floarea, pe care a și plătit-o la casa de marcat, însă ciocolata a ascuns-o sub geacă, cu speranța că nu va fi observat.

Imediat, până să apuce să iasă din magazin, un agent de pază l-a oprit și i-a cerut să își golească buzunarele. Când a văzut ciocolata neachitată, paznicul a sunat la 112, iar polițiștii au sosit.

Tânărul nu a reacționat deloc violent, ba din contra, s-a arătat extrem de rușinat de ce a făcut. 

Justiție cu inima

Ciocolata, care costă 11,99 lei, a fost predată magazinului, iar, potrivit legii, polițiștii au deschis dosar penal pentru furt. Astfel, îndrăgostitul a dobândit calitatea de suspect în ancheta coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. 

Totuși, în cele din urmă, procurorul de caz, deși a stabilit că fapta există și a fost săvârșită de tânăr, a dispus renunțarea la urmărirea penală, ținând cont de circumstanțele în care a avut loc incidentul – de la prejudiciul extrem de mic, la persoana celui vizat.

Oricum, nici Lidl nu s-a constituit parte civilă, recuperând ciocolată.

„Nu există un interes public în urmărire faptei”, a notat procurorul.

Circuitul procedural prevăzut de legislația penală a mers mai departe: soluția a fost verificată de prim-procuror, iar, în cele din urmă, un judecător a confirmat-o.

Decizia instanței a venit pe 14 iulie, exact la cinci luni după gestul făcut din iubire.

Comentarii