După mai bine de patru ani de la momentul producerii tragiculuii accident rutier din centrul localității Vișani, în care un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața și alți șapte au fost răniți, Judecătoria Făurei a pronunțat sentința. Aceasta nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
DEBRAILA.ro publică în exclusivitate detalii din motivarea judecătorului care l-a condamnat pe șoferul vinovat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Cercetările la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei au durat aproape 3 ani. Potrivit unor surse judiciare, în acest timp, inculpatul a fost prins la volan fără permis, într-o mașină neînmatriculată, fiind condamnat, în 2022, la plata unei amenzi de 4.600 de lei.
În noaptea de 26 spre 26 august 2020, puțin după miezul nopții, opt tineri din Vișani, băieți și fete, s-au urcat într-o camionetă condusă de tânărul care, acum, are 24 de ani. Doi se aflau lângă șofer, în habitaclu, iar ceilalți șase pe platforma descoperită.
După ce s-au plimbat ceva timp, inclusiv în afara localității, tinerii s-au întors spre locul de unde au plecat, în Vișani, șoferul circulând cu 88 km/h. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului, camioneta a intrat în balans, a pătruns pe sensul opus, ieşind apoi de pe carosabil şi lovind în partea frontală un buldoexcavator parcat în dreptul unei case.
În urma impactului violent, tinerii aflaţi în bena deschisă a autoutilitarei au fost proiectaţi în aer chiar si 20 de metri, izbindu-se apoi pe asfalt. Unul dintre aceștia, în vârstă de 20 de ani, a murit pe loc din cauza leziunilor incompatibile cu viața.
Ceilalți șapte pasageri au ajuns la spital cu diverse leziuni, în cazul a doi dintre aceștia medicii stabilind că viața le-a fost pusă în pericol. Și șoferul a fost rănit.
Judecător: „A avut o atitudine sinceră”
Judecătorul care l-a condamnat pe tânăr la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă a apreciat faptul că „accidentul rutier a fost cauzat din culpa gravă a inculpatului care a condus autoutilitara cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie rutieră”.
Totuși, magistratul a luat în considerare și faptul că, „pe parcursul procesului penal, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând în totalitate săvârșirea faptei, fiind, la rândul său, afectat de producerea evenimentului, manifestând regret față de cele întâmplate.”
„Instanța urmează să aplice inculpatului o pedeapsă orientată spre mediu. (…) Inculpatul este integrat social, are un loc de muncă stabil, nefiind predispus comiterii faptelor prevăzute de legea penală, expunerea sa la mediul carceral nefiind oportună, existând în mod concret posibilitatea de îndreptare fără executarea în regim de detenție a pedepsei aplicate”, a concluzionat judecătorul, potrivit documentului obținut de DEBRAILA.ro.