stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Parchetul Însurăței a vrut să ÎNCHIDĂ un dosar de VIOLARE DE DOMICILIU | Judecătoria Brăila a spus „NU”: Suspectul, în stare de ebrietate, a intrat în curtea unei femei și i-a cerut să facă sex

Un magistrat de la Judecătoria Brăila a respins, la începutul săptămânii trecute, cererea de confirmare a renunțării la urmărirea penală într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței.

Mai exact, procurorul de caz, cu girul șefului unității de parchet, a considerat faptul că nu există interes public în continuarea efectuării urmăririi penale față de un individ care, după ce a băut câteva pahare, a dat buzna în gospodăria unei femei, cerându-i să întrețină relații sexuale, deși doar intervenția unei alte persoane a salvat-o pe victimă de la o eventuală agresiune sexuală.

Soluția de renunțare la urmărirea penală a fost dispusă după doar o lună de zile de la incident.

De ce a spus „NU” JUDECĂTORUL?

Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, fapta s-a petrecut la sfârșitul lunii iunie, atunci când un bărbat din Însurăței, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în curtea unei vecine, căreia i-a cerut să facă sex. Victima a sunat la 112, însă, între timp, o altă persoană a intervenit, scoțându-l pe individ cu forța din curte.

Judecătorul care a analizat cererea procurorului de renunțare la urmărirea penală – desființând-o, a scos în evidență mai multe aspecte: suspectul a intrat, în miezul zilei, în casa femeii, a ignorat rugămințile de a pleca, i-a cerut să întrețină relații sexuale în prezența unor minori și, nu în ultimul rând, „nevoia de intervenţie a martorului, care, folosind forţa, l-a scos din curte”.

„Judecătorul de Camera Preliminară reţine că în cauză există interes public în vederea continuării efectuării urmăirii penale faţă de suspect. (…) Trimite cauza la procuror pentru punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de violare de domiciliu”, a notat magistratul în soluția pronunțată pe 5 decembrie.

Nu este pentru prima oară când Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței dispune soluții de renunțare la urmărirea penală care sunt infirmate de judecători.

De exemplu, într-un dosar de furt cu victima de 85 de ani și în care autorii nu au fost identificați, magistratul care a dispus continuarea cercetărilor l-a taxat dur pe procurorul de caz: „O încurajare a fenomenului infracțional!”.

Exclusiv | Cum l-a pus la punct un JUDECATOR pe PROCURORUL care a vrut sa inchida un dosar de furt cu victima de 85 de ani: „O incurajare a fenomenului infractional! Obligatia identificarii autorilor revine organelor judiciare si nu persoanei vatamate”

Comentarii