stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | LECȚIA anti-infractori a unui tânăr judecător brăilean: AREST PREVENTIV pentru conducere fără permis | „Inculpatul nu înțelege să înceteze acest comportament antisocial, deși mai are două dosare penale. Se poate obiecta că măsură este prea dură, însă se are în vedere atitudinea constantă de indiferență față de normele juridice și de regulile societății” | Judecătorul are 27 de ani și a intrat în magistratură acum câteva luni

Alin CRISTEA

Motivare impecabilă a unui tânăr magistrat de la Judecătoria Brăila care, la mijlocul săptămânii trecute, a dispus arestarea preventivă a unui individ, în vârstă de 35 de ani, prins la volan, deși avea permisul suspendat. Mai mult decât atât, acesta a ieșit pozitiv la DrugTest pentru cocaină, așteptându-se rezultatele de la Medicină Legală.  

Inculpatul, condamnat cu ani în urmă pentru trafic de droguri, a fost reținut de polițiști pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar apoi a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. 

Judecătorul de doar 27 de ani și-a argumentat decizia de a-l trimite în spatele gratiilor pe brăilean prin raportare la perseverența infracțională a inculpatului, arătând că mai are două dosare penale tot pentru conducere fără permis, unul în cercetare și celălalt ajuns în instanță pentru judecată. Mai mult decât atât, magistratul a amintit și de cele peste 30 de fapte contravenționale săvârșite de individ la regimul rutier, care conturează atitudinea antisocială a acestuia. 

În motivarea judecătorului Florin Cristinel Jercan de la Judecătoria Brăila se subliniază, printre altele, faptul că, deși se poate obiecta că măsura arestului preventiv „este prea dură”, instanța a avut în vedere „atitudinea constantă de indiferență față de normele juridice și de regulile societății” a individului care s-a urcat la volan, deși avea permisul suspendat. 

Judecătorul Jercan a intrat în magistratură în mai 2023, la Judecătoria Brăila, o instanță care a fost în centrul unor controverse publice la nivel național după o serie de motivări discutabile ale judecătoarei Cristina Coarnă, publicate în exclusivitate de DEBRAILA.ro, printre care și cea de scoatere din spatele gratiilor a violatorului unei copile. 

DEBRAILA.ro vă prezintă în exclusivitate principalele argumente ale judecătorului care a dispus arestarea preventivă a brăileanului prins la volan fără permis:

„La acest moment, instanța apreciază că inculpatul a dat dovadă de o atitudine de indiferență față de procedurile penale, dar și față de regulile societății și față de ordinea de drept. Astfel, deși având în curs, în faza de judecată, un dosar penal cu privire la o faptă identică, un alt dosar în cursul urmăririi penale pentru o altă faptă, tot identică cu cea din dosarul de față, inculpatul nu înțelege să înceteze acest comportament antisocial.

Un indiciu cu privire la atitudinea antisocială a inculpatului o prezintă fișa acestuia cu privire la abaterile contravenționale. Astfel, inculpatul are peste 30 de fapte contravenționale săvârșite la regimul rutier. (…)

Deși raportat la data săvârșirii faptei din acest dosar, faptele din cazier nu au nicio înrâurire asupra situației juridice a inculpatului, acestea constituie veritabile indicii cu privire la comportamentul antisocial al individului.

Se poate obiecta faptul că măsura arestului preventiv este prea dură, deci neproporțională, în raport de acuzația adusă inculpatului, respectiv conducerea unui vehicul fără permis, însă instanța a avut în vedere următoarele:

(…) Referitor la necesitatea luarii masurii arestarii preventive pentru buna desfasurare a procesului penal, judecatorul retine ca, in lipsa unei definitii legale, „buna desfasurare a procesului penal” nu trebuie inteleasa in sens restrans, ca referindu-se doar la asigurarea prezentei inculpatului la procesul penal, impiedicarea de a se sustrage de la executarea pedepsei, impedicarea zadarnicirii adevarului etc. (deoarece aceste notiuni sunt prevazute distinct in art. 202 alin. 1 C.proc.pen.). Sintagma „buna desfasurare a procesului penal” are o acceptiune mai larga, ce inglobeaza toate celelalte notiuni, si care cuprinde si alte elemente intrinseci sau extrinseci procesului penal, cum ar fi, de exemplu, ordinea publica sau o stare de tensiune in randul colectivitatii. (…)”

Comentarii