stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Infrangere pentru Bunea Stancu la Inalta Curte: i-a fost RESPINS recursul in casatie | De ce a vrut, totusi, un judecator sa-l ACHITE pe fostul baron?

Gheorghe Bunea Stancu ramane cu sentinta definitiva a Curtii de Apel Galati din 28 iunie, prin care a fost condamnat la 3 ani si 8 luni de inchisoare pentru conflict de interese, in dosarul „Sportul”. Fostul presedinte al Consiliului Judetean a executat pedeapsa, insa a stat in spatele gratiilor mai putin de doua luni de zile.

Pe 18 februarie, Inalta de Curte de Casatie si Justitie a respins recursul in casatie formulat de Bunea Stancu. Nemultumit de sentinta Curtii de Apel Galati si sperand ca va fi achitat de magistratii instantei supreme, o decizie care l-ar fi ajutat – raportat la faptul ca mai asteapta o sentinta intr-un dosar de coruptie, fostul baron a apelat la o cale extraordinara de atac, la fel ca Liviu Dragnea.

Totusi, potrivit informatiilor obtinute in exclusivitate de DEBRAILA.ro, unul dintre magistratii din completul de 3 judecatori a facut opinie separata, in sensul casarii sentintei Curtii de Apel Galati si achitarii lui Gheorghe Bunea Stancu.

Judecatorul a sustinut ca faptele de care este acuzat fostul baron nu sunt prevazute de legea penala, in urma modificarilor legislative din 2017, operate de majoritatea formata in jurul PSD. Atunci, deputatii au modificat Codul Penal, inlocuind sintagma „Conflictul de interese” cu „Folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane”, iar magistratul a apreciat ca se aplica legea penala mai favorabila.

Dosarul „Sportul”

Procurorii anticoruptie au aratat faptul ca Gheorghe Bunea Stancu, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean, a indeplinit, in perioada 28 martie 2006 – 08 martie 2012, „mai multe acte (intocmirea expunerilor de motive, sustinerea acestora si adoptarea hotararilor, precum si a contractelor de asociere dintre cele doua cluburi sportive si Consiliul Judetean) care au condus la obtinerea in mod direct a unui folos patrimonial pentru CF Braila si HC Dunarea, persoane juridice care au beneficiat de foloase necuvenite din bugetul Consiliului Judetean”.

Astfel, banii publici au ajuns de la Consiliul Judetean, condus de Stancu, la CF Braila si HC Dunarea. Numai ca la cele doua cluburi sportive era actionar majoritar si, respectiv, membru fondator  societatea comerciala „Concivia”, controlata de Gheorghe Bunea Stancu prin intermediul unei alte firme, respectiv „Bursagrirom”.

DE CE a stat Bunea Stancu mai putin de 2 luni in inchisoare? | Legea recursului compensatoriu L-A AJUTAT pe fostul baron PSD | Penitenciar: „A fost staruitor in munca si disciplinat”

Comentarii