Fost adjunct al sefului Politiei Municipiului in 2013 si ofiter cu numeroase misiuni internationale la activ, comisarul Mihaita Petru Coada, trimis in judecata de procurorii DNA Galati pentru abuz in serviciu si favorizarea infractorului, a fost condamnat, joi, la 6 luni de inchisoare cu suspendare, au precizat surse judiciare pentru DEBRAILA.
Coada este acuzat de procurorii anticoruptie ca a incercat sa musamalizeze un dosar penal de agresiune.
Hotararea, care poate fi contestata la Curtea de Apel Galati, nefiind definitiva, apartine Tribunalului Braila.
Totodata, judecatorii i-au interzis fostului adjunct de la Municipiu drepturile de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat si de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii.
Pentru abuz in serviciu, comisarul a primit 6 luni de inchisoare cu suspendare, iar pentru favorizarea faptuitorului, amenda penala de 200 de lei, ramanand in picioare pedepasa cea mai grea.
Cei doi agenti de la Ordine Publica, Viorel George Ghelase si Virginel Sasu, trimisi in judecata alaturi de Coada, pentru fals intelectual si favorizarea infractorului, au primit avertisment, instanta renuntand la aplicarea pedepsei.
„Prin aceste demersuri abuzive, inculpatul Coada Petru Mihaita a vatamat interesele legitime profesionale ale agentului de politie caruia i-a ordonat sa mentioneze aspecte neadevarate in fisa de eveniment, precum si interesele legitime ale Politiei Municipiului Braila, respectiv efectuarea de activitati de cercetare penala in raport de situatia de fapt reala, precum si intocmirea de inscrisuri oficiale corespunzatoare adevarului„, arata procurorii DNA Galati.