stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | DIICOT Brăila A REDESCHIS un dosar penal pentru TRAFIC DE PERSOANE, închis în 2019 | Vizat este interlopul Iulian Hrehorec, arestat preventiv într-un alt dosar DIICOT

DIICOT Brăila a redeschis, în urmă cu doar câteva zile, potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, un dosar penal pentru trafic de persoane, care fusese închis, prin clasare, la mijlocul anului 2019.

Cel vizat este Iulian Hrehorec (foto), un interlop aflat deja în arest preventiv, într-un dosar al antimafiei brăilene, tot pentru trafic de persoane și proxenetism, însă sub umbrela unui grup organizat.

Procurorii antimafia au obținut inclusiv aprobarea instanței pentru redeschiderea urmăririi penale, așa cum cere legislația în domeniu, după ce mai multe tinere au fost audiate, „rezultând elemente de limitare a libertăţii fizice şi psihice, în scopul exploatării sexuale a martorelor de către numitul Hrehorec Iulian”.

Surse judiciare au explicat pentru DEBRAILA.ro faptul că, în 2019, DIICOT Brăila a dispus clasarea în dosar, procurorul apreciind, la acel moment, că persoanele care au practicat prostituția nu au fost victime ale infracțiunii de trafic de persoane.

Practic, tinerele ar fi practicat prostituția de bunăvoie, având libertate de alegere, de mișcare și de comunicare, concluziona procurorul de caz în urmă cu mai puțin de cinci ani.

Se pare că situația s-a schimbat radical, iar procurorul, ca și judecătorul, a concluzionat faptul că „a dispărut împrejurarea care a impus clasarea anterior”.

Față de momentul 2019, DIICOT Brăila are, în prezent, în ceea ce îl privește pe Hrehorec, „suspiciuni a unor activităţi de supraveghere şi control asupra victimelor prin constrângere fizică şi psihică, precum şi activităţi de transport şi cazare a acestora în scopul exploatării sexuale”.

Comentarii