stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | De ce au fost ACHITATI 10 politisti din dosarul „Mita la Rutiera”? | Judecator: „Au existat PROVOCARI din partea investigatorilor acoperiti. A provocat inculpatul la luarea unor sume de bani de la soferi si a efectuat operatiuni de indemn in scopul obtinerii de probe”

Alin CRISTEA

In urma cu trei luni si jumatate, mai exact pe 10 mai, Tribunalul Braila a dat prima sentinta in dosarul „Mita la Rutiera” – instrumentat de Parchetul General, in care 22 de agenti de la „Rutiera” au fost trimisi in judecata pentru luare de mita, abuz in serviciu sau fals intelectual. Politistii sunt acuzati ca au primit bani din partea mai multor soferi care au incalcat Codul Rutier.

Hotararea judecatorului Dumitru Florin de la Sectia Penala a Tribunalului, care a fost atacata la Curtea de Apel Galati, desfiinteaza, in mare parte, dosarul realizat cu investigatori sub acoperire de la Directia Generala Anticoruptie, in rol de soferi sau chiar politisti la „Rutiera”. Instanta vorbeste despre „fapte care nu au fost dovedite dincolo de orice indoiala rezonabila” si „provocari din partea agentilor statului”.

Zece dintre politisti, respectiv agentii Ionut Urse, Daniel Meirosu, Ionut Grigoriu, Daniel Hagiu, Marius Bunea, Gheorghe Manea, Dragos-Constantin Custura, Alexandru Constantin, Aurelian-Emanuel Cioroiu si Victor Burlacu,  au fost achitati pentru toate infractiunile, in timp ce ceilalti au primit condamnari cu suspendare pentru luare de mita, cuprinse intre 2 si 3 ani, primind achitare doar pentru abuz in serviciu si fals intelectual.

Reamintim faptul ca in dosar exista si interceptari cel putin ciudate, mai exact o serie de conversatii purtate intre unul dintre investigatorii sub acoperire si un anchetator-sef, subiect pe care DEBRAILA.ro l-a prezentat in exclusivitate la sfarsitul anului 2016.

Uitand tehnica pornita, cei doi au discutat despre „chestii fortate” si „golanii”. O politista sub acoperire era certata de un superior pentru ca facea lucruri care nu ii erau cerute, referindu-se la faptul ca ii instiga pe unii dintre agenti sa ia mita, aspect care apare si in motivarea hotararii.

DEBRAILA.ro publica cele mai importante concluzii trase de judecatorul Dumitru Florin in cazul politistilor care au fost achitati:

„Cata vreme inculpatii au sustinut in fata instantei de judecata nevinovatia in raport cu fapta, iar acuzatiile aduse se intemeiaza exclusiv pe declaratiile investigatorului acoperit, fara a se corobora cu alte mijloace de proba, inclusiv inregistrarile din mediul ambiental, care sunt neclare, acestea nu sunt apte pentru a dovedi existenta faptei de luare de mita si vinovatia inculpatilor.”

„Potrivit dispozitiilor art. 101 alin. 3 Cod procedura penala este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care actioneaza pentru acestea sa provoace o persoana sa savarseasca ori sa continue savarsirea unei fapte, in scopul obtinerii unei probe. (…) Din interpretarea dispozitiilor legale precizate, rezulta ca suntem in prezenta unei provocari ori de cate ori organele de urmarire penala nu se limiteaza la cercetarea in mod pasiv a activitatii infractionale, ci exercita o asemenea influenta asupra persoanei vizate de natura sa determine savarsirea unei fapte penale care fara acea interventie nu ar fi fost savrsita, cu scopul de a constata o infractiune, de a obtine probe si de a declansa urmarirea penala.”

„Intrucat initiativa comiterii faptei a apartinut, de la momentul opririi autoturismului in trafic, investigatorului acoperit, se pune problema provocarii din partea investigatorului acoperit caruia i-a apartinut initiativa unor solicitari repetate de iertare a unor contraventii, aspect necontestat in cauza.”

Judecatorul mai arata, intr-unul dintre cazuri, ca, desi unul dintre politistii inculplati „i-a spus expres” soferului-investigator sa ramana la masina, „investigatorul a mers din proprie initiativa la autospeciala de politie, unde a continuat cu presiunile asupra agentului de politie”, citand din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la caracterul pasiv al activitatii pe care trebuie sa o desfasoare agentii statului.

„Inculpatul nu solicitase expres vreo suma de bani, ci dimpotriva intreaga activitate infractionala a fost canalizata de catre investigator, care i-a specificat inculpatului ca ar avea cunostinte in Politie, pentru ca agentul sa capete cumva incredere.”

„Colaboratorul acoperit a provocat inculpatul la luarea unor sume de bani de la soferii opriti in trafic si a efectuat operatiuni de indemn in scopul obtinerii de probe. (…) Colaboratorul acoperit a efectuat actiuni de determinare, provocare repetata a inculpatului la actele materiale de luare de mita ce au urmat.”

„Instanta remarca insistentele repetate ale investigatorului acoperit pentru a-l ierta de aplicarea vreunei contraventii si propunerile repetate ale acestuia de a-i da politistului rutier bunuri sau bani.”

„Investigatorul acoperit nu s-a multumit sa incalce regulile de circulatie pentru a putea fi oprit de catre inculpat, ci din proprie initiativa a oferit agentului de politie sume de bani si alte favoruri, <<un whisky ori un vin>>, asa incat nu se poate spune in acest caz ca ar fi oferit agentului de politie mita ca o tentatie obsinuita, ci a condus cum a dorit el toata presupusa activitate infractionala, oferind inclusiv cuantumul sumei de bani, fara a fi cerut de agentul de politie.”

„Din inregistrarea ambientala, contrar sustinerilor rechizitoriului, nu rezulta vreun moment in care inculpatul sa-i fi solicitat investigatorului acoperit sa-i remita o suma de bani, prin strangerea de mana.”

Primul termen de judecata la Curtea de Apel Galati, care va da sentinta finala, a fost stabilit pentru data de 14 septembrie.

Comentarii