Un brăilean de 42 de ani a fost condamnat, pe 19 noiembrie, la o amendă penală de 2.000 de lei pentru săvârşirea infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Sentința în cazul individului care are numeroase antecedente penale a fost pronunțată de Tribunalul Brăila.
Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro. bărbatul are cazier, fiind, în trecut, chiar și condamnat la închisoare cu executare, tot pentru deținere de droguri. Acesta a ieșit din închisoare în iunie 2023.
Amenda penală de 2.000 de lei a venit pentru faptul că, la mai puțin de un an după ieșirea din spatele gratiilor, brăileanul a fost prins de polițiști având asupra sa 1,36 grame de cannabis.
Interesant este modul în care oamenii legii au aflat despre droguri. Individul dormea în propria mașină, pe scaunul din față a pasagerului, polițiștii trezindu-l din somn. Avea în borsetă cantitatea de cannabis.
Dosarul a ajuns la DIICOT Brăila, unde inculpatul a recunoscut că este „consumator ocazional de droguri” și a cerut să fie inclusiv în circuitul integrat de asistență a consumatorului de droguri.
Judecătorul care l-a condamnat la amenda penală de 2.000 de lei a precizat, în motivarea consultată de DEBRAILA.ro, că fapta „nu are o gravitate sporită datorită cantității relativ mici de droguri deţinute pentru consum și a duratei în timp relativ scurtă a activității ilicite desfășurate”.