Pe 18 ianuarie, Tribunalul Brăila l-a condamnat la plata unei amenzi penale de 1.500 de lei pe un brăilean acuzat de deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.
Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA.ro, bărbatul a încheiat un acord de recunoaștere cu DIICOT Brăila, stabilind de comun acord cu procurorul de caz pedeapsa amenzii și cuantumul.
Practic, judecătorul a admis înțelegerea dintre inculpat și DIICOT, dispunând condamnarea la pedeapsa de 1.500 lei amendă penală.
Ancheta procurorilor antimafia a plecat de la o percheziție pe care, într-un al dosar, au efectuat-o lucrători din cadrul IPJ.
Atunci, mai exact pe 17 februarie 2022, polițiștii au găsit în locuința individului 1,20 grame cannabis și două grindere care aveau urme de Tetrahidrocanabinol (THC) – principalul compus cu efect psihoactiv din cannabis.
Astfel, DIICOT s-a sesizat din oficiu și a deschis dosarul penal care s-a finalizat cu un acord de recunoaștere.
„Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. (…) Inculpatul a solicitat să încheie un acord ca urmare a recunoașterii vinovăției, recunoscând comiterea faptei. Ca urmare a încheierii prezentului acord de recunoaștere a vinovăției, procurorul şi inculpatul s-au înţeles cu privire la pedeapsa amenzii, în cuantum de 1.500 lei, compusă din 150 zile amendă înmulțită cu valoarea de 10 lei pentru fiecare zi. Având în vedere aspectele mai sus enunţate, instanţa constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul”, a precizat magistratul în motivarea condamnării.