stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Brăilean ARESTAT: a spart peste 20 de mașini! | Tânărul dădea lovitură după lovitură: bani și telefoane! | CUM a fost prins

Un tânăr brăilean a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv pentru furt calificat. Potrivit informațiilor obținute în exclusivitate de DEBRAILA, timp de aproximativ o lună și jumătate, individul a spart peste 20 de autoturisme.

Surse judiciare ne-au precizat că Adelin Sabin Ionuț Titu, în vârstă de 20 de ani, a fost prins, pe 4 iunie, în jurul orei 23:00, în timp ce se afla într-o mașină, ca pasager, pe Calea Galați.

Acesta avea în buzunare o suma de bani, telefoane și acte care nu îi aparțineau. Mai mult decât atât, oamenii legii au găsit asupra sa și un șpiral metalic folosit pentru spargerea geamurilor mașinilor.

Lui Titu, brăilean cu domiciliul legal în Spania, i-au fost probate nu mai puțin de 22 de furturi auto.

Astfel, în perioada 20 aprilie-4 iunie, atât ziua, cât și noaptea, a spart geamul triunghiular la 20 de mașini și a furat bunuri și bani. Totodată, a furat și din alte două autoturisme care aveau portierele neasigurate.

Pe 5 iunie, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă a tânărului brăilean, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, unitatea de parchet care instrumentează dosarul.

Comentarii