stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | Adrian Gluga, seful IPJ Braila, s-a inscris la concursul pentru sefia Inspectoratului de Politie Judetean Constanta

La doar un an si cateva luni de la castigarea concursului pentru sefia Inspectoratului de Politie Judetean Braila, comisarul-sef Constantin Adrian Gluga, isi pregateste plecarea. Gluga s-a inscris, potrivit unor informatii obtinute in exclusivitate de DEBRAILA, la concursul pentru ocuparea functiei de sef al IPJ Constanta.

Adrian Gluga a preluat fraiele IPJ Braila, ca imputernicit, pe 8 februarie 2016, iar in aprilie 2016 a devenit, in urma concursului, sef „plin” al institutiei.

Gluga s-ar fi inscris la concurs chiar pe 3 iulie, data limita pentru depunerea dosarului de recrutare la sediul Politiei Romane. 

Trebuie precizat faptul ca, in acest moment, Politia Constanta este condusa de adjunctul institutiei, comisarul-sef Mircea Relu Vizitiu, fost sef al Politiei Braila intre anii 2012-2015.

Concursul va avea loc la sediul Inspectoratului General al Politiei Romane la data de 2 august si va consta in sustinerea unei probe unice de selectie, respectiv interviu structurat pe subiecte profesionale.

Aprecierea rezultatului final al interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat „admis” candidatul care are nota cea mai mare si este notat cu cel putin 7.00.

In situatia in care mai multi candidati au aceeasi nota este declarat „admis” la concurs candidatul care are cea mai mare vechime in specialitatea postului scos la concurs.

Comentarii