stiri Braila – debraila.ro

Exclusiv | 3 ani, PEDEAPSA pentru brăileanul care a încercat să JEFUIASCĂ două benzinării: cu fața acoperită, a folosit un pistol airsoft și un cuțit. În ambele cazuri, a plecat de la locul faptei cu bicicleta

La începutul acestui an, pe 3 februarie și pe 23 martie, un tânăr, având fața acoperită cu o cagulă, a încercat să jefuiască două benzinării. Este vorba despre stațiile peco Eldomir de pe B-dul Dorobanților și Rompetrol de pe Șoseaua de Centură.

A fost prins după prima faptă și reținut de polițiști pentru 24 de ore, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila l-a lăsat în libertate, sub control judiciar. Astfel, după mai puțin de două luni de la acel moment, individul a săvârșit și cea de-a doua faptă de tentativă la tâlhărie calificată.

Trimis în judecată, Alin Ionuț Popa, un tânăr fără cazier și fără loc de muncă, a fost condamnat de Judecătoria Brăila, în urmă cu o săptămână, la 3 ani de închisoare cu executare pentru cele două tentative de jaf. A primit 2 ani și 6 luni pentru fapta din 23 martie și 1 an și 6 luni pentru cea din 3 februarie, iar în urma contopirii celor două pedepse a rezultat o pedeapsă de 3 ani.

Surse judiciare au precizat pentru DEBRAILA.ro faptul că, în ambele cazuri, brăileanul a plecat din benzinării cu o bicicletă.

Potrivit rechizitoriului, Popa, care și-a recunoscut faptele, a intrat, în seara de 3 februarie, în jurul orei 18:45, în benzinăria Eldomir. Era înarmat cu un pistol airsoft și le-a cerut angajaților să îi dea „banii din sertar, de sub tejghea”.

„Unul dintre angajați i-a zis pe un ton hotărât să îşi vadă de treaba lui, să plece acasă. Inculpatul s-a conformat, a ieșit din stația peco şi a plecat. (…)”, se arată în rechizitoriu.

Ulterior, prins, dar plasat sub control judiciar de procurori, tânărul a mai încercat să jefuiască și benzinăria Rompetrol de pe Șoseaua de Centură. S-a întâmplat în seara de 23 martie, după ora 20:00.

Alin Ionuț Popa, tot cu fața acoperită, dar, de data aceasta, înarmat cu un cuțit, a dat buzna în stația peco și a cerut să îi fie dați banii din încasări. Un angajat l-a prins de braţ şi l-a împins afară, moment în care individul s-a urcat pe bicicletă și a fugit.

Acesta a fost prins la scurt timp și arestat preventiv.

Comentarii