stiri Braila – debraila.ro

EXCLUSIV 20 de ani de închisoare pentru brăileanul care ȘI-A UCIS MAMA cu o CRUZIME ieșită din comun: a lovit-o cu o foarfecă, o scrumieră și o sticluță de parfum | Judecător: „S-au cauzat suferințe deosebite victimei”

Alin CRISTEA

20 de ani de închisoare pentru bărbatul de 38 de ani care, în urmă cu mai puțin de un an, și-a ucis mama. Tribunalul Brăila a pronunțat sentința pe 26 februarie. Individul a înjunghiat-o pe cea care i-a dat viață cu o foarfeca și a lovit-o cu o scrumieră și o sticluță de parfum. 

Crima a avut loc, în ziua de 5 iunie 2025, la ora 11:40, în casa unde cei doi locuiau, pe strada Frumoasă din municipiul Brăila (foto sus).

Femeia de 68 de ani dorea să se mute în Spania, la un alt copil, fapt care l-a nemulțumit total pe individ. Acesta, într-un acces de furie și pe fondul unei tulburări de personalitate de tip antisocial, s-a năpustit asupra mamei sale.

Și-a măcelărit mama

„A exercitat asupra victimei violenţe extreme în zone vitale, materializate în lovituri multiple şi de mare intensitate, cu obiecte contondente, apoi cu o foarfecă, în zona capului, a feţei, a membrelor superioare şi inferioare, urmărind suprimarea vieţii victimei, generându-i leziuni incompatibile cu viaţa şi în legătură directă şi condiţionată de cauzalitate cu decesul acesteia”, au notat procurorii în rechizitoriu.

Trebuie precizat faptul că judecătorul de la Tribunalul Brăila a reținut în acest caz forma agravată de „omor prin cruzimi”, arătând că „s-au cauzat suferinţe deosebite victimei, fapta a fost săvârşită cu ferocitate şi este de natură a produce un sentiment de oroare”.

„Uciderea unei persoane prin lovirea ei cu intensitate mare şi de multiple ori, cu obiecte contodente, respectiv sticluţă de parfum, scrumieră şi foarfecă, în zona capului, a feţei, a gâtului, a membrelor superioare şi inferioare, a abdomenului, constituie infracţiunea de omor prin cruzimi”, a mai arătat judecătorul în motivarea obținută în exclusivitate de DEBRAILA.ro. 

Comentarii