Cei doi medici veterinari care aveau incheiate contracte cu Serviciul de Utilitate Publica si Gospodarire Locala (SUPAGL) au refuzat sa eutanasieze maidanezii bolnavi si agresivi, solicitand incetarea contractelor de munca. Primarul Marian Dragomir a anuntat ca SUPAGL a declansat procedura de angajare a unor noi medici veterinari.
„Continuam sa ridicam caini din municipiu. Avem contracte cu doi medici, dar cand au trebuit sa efectueze eutanasierile, medicii au refuzat, mentionand ca li s-a sugerat sau poate au fost amenintati, iar dansii fiind mai emotivi au cedat si au refuzat punerea in practica a contractului. Au fost supusi la mai multe presiuni. Acest contract a fost bun atat timp cat nu au avut si o decizie radicala, iar in momentul in care au trebuit sa puna in aplicare masurile stabilite au fugit”, a spus edilul.
Dragomir a mai adaugat faptul ca eutanasierea trebuie facuta de personal specializat: „Nu o facem macabru sau barbar, ci legal. Vom cauta medici pana vom gasi, inclusiv in judetele limitrofe.”