stiri Braila – debraila.ro

EDITORIAL | Cateva randuri celui mai chibzuit si iscusit politician al Brailei, cum il stie de altfel toata lumea

Fără să fiți vreun păcălici năzbâtios, ci doar un chibzuit și iscusit politician, cum vă știe de altfel toată lumea, le-ați jucat o festă câtorva colegi din PNL Brăila, cărora le sunteți șef, spunându-le că v-ați pus în gând să demisionați din Consiliul Județean, la puțin timp după ce judecătorii v-au declarat incompatibil, în primă instanță.

Vorbele au răsuflat, și știți ce zic, căci nu vreau să cred că ați uitat cum Florin Cirligea și cei care-l înconjurau erau terfeliți, cum se povestea cu un patos aparte, pe unde vă convenea, întâlnirile de taină ale celor care atunci erau o mână de golani dornici să vă fure moștenirea, partidul. Și pentru că am lămurit cum e cu „sursele”, să mergem mai departe, tiptil, cum vă place.

Mi-am asumat informația care mi-a ajuns la ureche și am publicat-o, gândindu-mă, vă spun sincer, că v-ați cumpănit situația și n-ați mai așteptat hotărârea definitivă a instanței. M-am înșelat, sunteți îndurător!

Azi, aflu din gura dumneavoastră că l-ați jucat pe Hercule Poirot, împrumutând însă mustața faimosului detectiv belgian, că ați vrut să vedeți cine va trăda din cei pe care i-ați mințit. Cu un zâmbet jucăuș, de om împăcat, l-ați fi găsit pe Iuda, pe cel care a deschis păcătoasa gură. Bun! Căutați-i și pe ceilalți!

Când dați de trădători puteți să-i certați, dar, v-aș ruga, să le scotociți buzunarele, să vedeți dacă au luat mai mulți sau mai puțini arginți decât cei care v-au îmbogățit pe dumneavoastră după Boboc, după liberalii care erau niște mânjiți cu banii lui Cirligea și pe care între timp i-ați șters de flegme. Oare câți veți aduna când îl veți vinde și pe Varga?

Ați lăsat, pentru a nu știu câtă oară, să se înțeleagă că aș rezolva treburile pesedistilor, că va pun la zid doar pentru că duceți cu tărie un război pe viață și moarte cu pesedeul, pentru binele brailenilor. Eu vă știu și vă cred vitejeasca luptă! Doar că mi-aș dori să nu-i loviți la fel de tare ca atunci când erați viceprimarul lui Simionescu, când ședeați domol sub roșia pulpana, sau, mai recent, când erați șeful campaniei candidatului Cătălin Boboc la Primărie, când i-ați făcut muci!

Am răbdat, la fel ca dumneavoastră! Numai că eu nu așteptam o sentință judecătorească, ci doar să vă reveniți, să vă limpeziți ochii cu apă rece, să vă schimbați netalentatii și depășiții sfătuitori și să vă opriți din scuipat. N-ați făcut-o! Si pentru că am lămurit cum e cu nenorocitul de mine și viteazul de dumneavoastră, să mergem mai departe, tiptil, cum vă place.

PNL a inițiat o campanie de strângere de semnături pentru a scoate din facturile brailenilor birul pe apa de ploaie. Felicitări! O taxă ineptă, din punctul meu de vedere. Trec peste faptul că v-ați cocoțat, căci doar așa fac toți șefii, pe o problemă care chiar îi doare pe cetățeni.

În ecuație, doar jocul dumneavoastră de imagine e ieftin. Nu de alta, dar, oricât v-ați supăra, nu vă aflați printre liberalii bataiosi, printre cei care au și credibilitatea de a vorbi despre taxa pe apa de ploaie. Ei n-au fost tovarăși cu Simionescu și cu pesedeul lui Gheorghe Bunea Stancu, nici n-au avut în grijă, prin fișa postului, Compania de Utilități Publice. Fie nu erau în politică, fie, uneori timid, într-adevăr, arătau răul făcut de administrația roșie.

Și pentru că am lămurit că nu plătiți, ca un martir, faptul că liberalii vor să omoare taxa pe apa de ploaie, să mergem mai departe, tiptil, cum vă place.

Pesedeul lui Stancu și golăniile lui au trecut, ani buni, prin condeiul meu. Despre primarul Simionescu, care avea biroul la câțiva metri de al dumneavoastră, nu îmi amintesc să fi scris, măcar o dată, ceva de bine. Am scos la iveală lucruri pe care le țineau sub lacăt. La fel cum am făcut, pe atunci, și cu liberalii sau democrat-liberalii. Nu o să-mi așez aici colecția de articole, ci doar o să vă amintesc că eu, cât timp Bunea Stancu a fost stăpân peste județ, n-am participat vreodată la conferințele de presă ale pesede.

Atunci, erați braț la braț cu pesedistii, îi pupați de-i făceați albi din roșii și nu vedeați nenorociri. Ați rămas viceprimarul lui Simionescu și după ce USL s-a destrămat, după ce PNL a divorțat de PSD, punându-i pe colegii dumneavoastră în situația de a înjura o administrație a căror acte le semnați în fiecare dimineață. Atunci, nu trăiați doar cu 1.600 de lei pe lună, ca acum!

Domnule Dănăilă, nu mai mă obosesc să continui. Știu rețeta, am văzut-o și la Stancu, că tot l-am pomenit, și îmi aduce o stare pe care o urăsc, foarte inconfortabilă, de vomă. Voi, politicienii, sunteți foarte abili în a ne împarți. Ce vă mai place să ne ordonați!

Aveți, în trecut, de la Pădurea Stejaru’, unde sora și foști angajați ai dumneavoastră erau unii dintre interpușii afacerii, la afaceri imobiliare dubioase, de care nu sunteți străin și care au distrus vieți, la semnături pe care le-ați pus pe credite bancare, în numele altora, cei care v-au acordat încrederea fiind bătuți de soartă, numeroase goluri pe care nu le-ați umplut cu răspunsuri, ci doar cu îmbrăcarea hainelor de persecutat. Ca un patefon stricat găseați fel de fel de vinovați, numai bârna din ochi nu o zăreați. Nu-l știați, cred, pe Soros, căci altfel îl arătați pe el cu degetul!

La sfârșit, nu o să merg mai departe tiptil, cum vă place, ci iute.

Dacă și Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili că ați fost incompatibil, tare îmi e că din păcăliciul care își pune la încercare colegii, pentru a cerne, bineînțeles, grâul de neghină, veți ajunge păcălitul. Și, pentru că vreau să fiți liniștit, știind că vă păsa, în cazul în care nu veți mai face politică, vă pot enumera cel puțin trei liberali pe care lumea chiar i-ar crede când ar deschide gura și ar putea să se ia la tranta cu pesedeul mult mai bine. N-au experienta dormitului in căldurosul pat al pesedeului. Au stat in frig când dumneavoastră transpirați  in cochetul birou de viceprimar.

Apropo de onestitate, n-aș vrea sa pun punct înainte de vorbi despre cei care, de exemplu, n-au asigurare, lovesc, în drum spre București cum ar fi, vreun animal sălbatic cu bolidul, și, ca să nu scoată din pusculiță câteva mii de euro bune, își fac imediat asigurare și își pun niște prieteni sa aranjeze un accident, în municipiu cum ar fi. Oribili! Amândoi îi disprețuim!

Cu respect, în speranța că ați reușit să parcurgeți cu interes, domnule Dănăilă, un text destul de slăbuț…

Comentarii