Drumul Expres Brăila-Galaţi este gata în proporţie de aproape 85%, iar lucrările vor fi finalizate până la sfârşitul anului. Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, aflat într-o vizită de lucru la Brăila, s-a declarat mulțumit de modul în care constructorul român UMB acționează pe șantier.
„Faţă de ultima dată când am fost aici, în urmă cu câteva luni, lucrările au înaintat foarte bine. A fost un blocaj, pe care trebuie să-l menţionez, dar care a fost depăşit, legat de tablierul metalic care trebuia să vină din zonă de aici, de la Galaţi. Combinatul a întârziat, acum câteva luni, livrarea, dar s-a intrat într-un grafic normal. Sfârşitul anului ne va prinde cu această lucrare terminată”, a precizat Grindeanu.
La acest moment, pe șantierul DX Brăila-Galați se află peste 200 de muncitori și peste 80 de utilaje, lucrându-se, în special, la structura podurilor de pe traseu.
„Una dintre cele mai importante structuri construite pe acest șantier este podul hobanat peste Siret (al doilea ca mărime în România), la care se toarnă pilonii centrali. El face parte dintr-o structură complexă care include viaducte, un pod cu grinzi de beton și un pod metalic în arc. Construcția acestei structuri a depășit stadiul de 70%”, a mai arătat ministrul Transporturilor.
Drumul Expres Brăila – Galaţi are o lungime de 10,76 km, iar valoarea construcţiei este de 449,42 milioane de lei (fără TVA).
Tot de pe șantierul UMB dintre Brăila și Galați, Sorin Grindeanu a anunțat și faptul că, în cursul acestei săptămâni, Guvernul va aproba indicatorii tehnico-economici pentru proiectul Drumului Expres Focșani-Brăila.
„După acest pas, vom putea lansa în licitație contractul pentru construcția acestui nou drum de mare viteză, cu o lungime de peste 73 de km, care va face legătura între Muntenia și Moldova. Costul estimat al acestui nou proiect este de 5,5 miliarde de lei (fără TVA), iar suma va fi asigurată prin Programul Transport”, a concluzionat sursa citată.