Pe 7 si 8 octombrie, incepand cu ora 09:00, in parcarea Stadionului Progresul, brailenii isi pot aduce cainii de rasa comuna pentru a fi sterilizati gratuit. Actiunea este organizata de Primaria Municipiului si Ascociatia „Dog Rescue”.
„Pana la construirea celui de-al treilea adapost, Primaria continua activitatile de sterilizare a cainilor si daca, in luna august, am avut o actiune, acum urmeaza o actiune foarta ampla, desfasurata tocmai pentru ca exista aceasta necesitate. Asteptam cat mai multi braileni sa isi sterilizeze cainii gratuit. Pana in prezent, au fost inscrisi 85 de caini, dar sunt convins ca vor fi mult mai multi. Programul incepe la 9 dimineata si se va termina cand va fi sterilizat ultimul caine”, a spus Dragomir.
Edilul sustine ca municipalitatea cheltuie „o suma foarte mare” pentru a tine sub control situatia maidanezilor din municipiu, din Lacu-Sarat si Unirea, fara sa faca publica suma: „La sfarsitul anului, SUPAGL va face o informare in acest sens catre consilierii locali.”