Consilierul judetean Simona Draghincescu (PND) nu crede ca PSD va gira infiintarea a trei noi posturi de directori la Spitalul Judetean, initiativa sustinuta de directorul de ingrijiri Olguta Crivat (foto), care isi incheie mandatul in cateva luni. Totodata, alesul local lasa sa se inteleaga ca ar putea participa la concursul pentru postul de manager, care se va organiza dupa ce lui Mihail Iugulescu ii expira contractul.
„Eu nu cred ca PSD infiinteaza astfel de posturi la „comanda” si „roieste” in jurul unei persoane chiar si cu functia de „Director de ingrijiri”, persoana pe care insa nu a deranjat-o nimeni pana acum de la inaltimea functiei detinute de 7 ani (inteleg) desi activitatea de „ingrijiri” de la Spitalul Judeteana Braila lasa mult de dorit iar la sfarsit ma si intreb: „Cine naiba este aceasta Olguta Crivat, de stau toti angajatii drepti in fata ei incepand de la simpli angajati si terminand cu medicii, inginerii, economistii, de la portari si pana la Directorul General?” Asta este culmea!. (…) Nu ma poate impiedica NIMENI sa merg la concurs”, a spus Draghincescu.
Crivat nu mai poate ocupa functia de director de ingrijiri, in care activeaza de 7 ani. Surse din cadrul spitalului sustin ca unul dintre cele trei posturi noi de directori, care se doresc a fi infiintate, ar fi dedicat Olguta Crivat, respectiv cel de director pentru reforma.