Produsele la preturi promotionale, cadourile din partea unor magazine sau autoritati, ajutoarele din fonduri ale Uniunii Europene ori ajutoarele sociale de la Primarii continua sa reprezinte tentatii irezistibile pentru varstnici.
Astfel, batranii ajung sa primeasca in locuinte persoane necunoscute si chiar sa le incredinteze diferite sume de bani, cu speranta ca vor beneficia de diferite avantaje. Din pacate, insa, nu doar ca nu se aleg cu vreun castig, ci ajung sa apeleze la sprijinul politistilor, pentru ca au fost victime ale hotilor sau escrocilor.
Cel mai recent exemplu este cel al unor octogenari din municipiul Braila, care au acceptat sa le dea unor necunoscuti suma de 700 lei, despre care au crezut ca sunt reprezentanti ai Primariei Braila, cu speranta ca vor primi ajutor pentru efectuarea unor reparatii in gospodarie.
Pagubitii le-au relatat oamenilor legii ca, in data de 23 februarie, in jurul pranzului, la domiciliul lor s-au prezentat doi barbati, care s-au recomandat drept reprezentanti ai Primariei, spunandu-le ca institutia ii poate sprijini financiar pentru inlocuirea sistemului de scurgere a apei din precipitatii, cu conditia achitarii unui avans.
Fara a banui intentiile pretinsilor functionari publici, batranii le-au inmanat suma de 700 de lei, convinsi fiind ca in cursul zilei urmatoare cei doi vor reveni pentru efectuarea lucrarilor promise. A doua zi, in urma unor discutii cu vecinii, si-au dat seama ca au fost pacaliti si au apelat la Politie pentru identificarea escrocilor.
Scaderea veniturilor odata cu pensionarea, corelata cu nivelul redus de informatii privind regimul ajutoarelor materiale acordate de autoritati persoanelor cu venituri modeste, face din persoanele varstnice o categorie de populatie vulnerabila in fata escrocilor, carora ajung sa le incredinteze sume mari de bani, in speranta obtinerii unor beneficii.
Avand in vedere aceste aspecte, Inspectoratul de Politie Judetean transmite brailenilor ca, pentru prevenirea inselaciunilor, sa tina cont de urmatoarele recomandari:
– sa nu accepte imediat o oferta ce pare tentanta si de ultim moment, oricat de precara ar fi situatia financiara in care se afla! Pentru a nu fi pacaliti, sa verifice personal oferta de bunuri ori servicii, la institutia sau firma in numele careia este facuta;
– sa solicite persoanelor care pretind ca reprezinta diferite institutii si, pentru diferite motive, le cer bani, sa le prezinte documentele de identitate si pe cele care le atesta calitatea invocata;
– pentru orice suma platita, sa solicite chitanta si sa aiba grija ca aceasta sa fie completata corect, sa contina date despre institutia in contul careia fac plata, sa aiba inscris numele incasatorului si sa poarte semnatura acestuia si stampila unitatii;
– sa nu ofere informatii despre veniturile sau economiile ori despre bunurile de valoare pe care le au acasa, persoanelor necunoscute care ii abordeaza, aparent intamplator, pe strada, in parc sau in alte locuri publice;
– sa nu inmaneze bani necunoscutilor, ca avans pentru diferite lucrari sau cu titlu de impozit (pe diferite surse de venit ori „ajutoare”);
– sa nu uite ca acordarea de ajutoare banesti din partea institutiilor statului se face in baza unei cereri, care trebuie sa fie insotita de documente doveditoare privind veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia.