Primarul Marian Dragomir a anuntat, miercuri, in cadrul unei conferinte de presa, ca s-a decis reducerea cu aproximativ 50% a taxei pe apa de ploaie, prin diminuarea coeficientilor de scurgere, masura urmand sa intre in vigoare incepand cu luna aprilie.
„Dintotdeauna mi-am spus punctul de vedere, ca nu am fost de acord. In calitate de presedinte al Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) „Dunarea”, inca de anul trecut am luat masuri legale pentru diminuarea acestor indici, dar in mod legal si nu pompieristic, fara fundament. Am transmis documentatii la ANRSC (n.r. Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice) si ASRO (n.r. Organismul National de Standardizare din Romania) inca de anul trecut, am efectuat demersuri in Comitetul Director (n.r. al ADI „Dunarea”) pentru a reduce acesti indici la apa de ploaie. In urma raspunsurilor de la ANRSC si a acordului, la prima sedinta a ADI „Dunarea” din acest an propunem diminuarea, pe lege, a acestor indicatori”, a declarat Dragomir.
Coeficientul de scurgere pentru suprafetele construite (SC) va scadea de la 0,6 la 0,4, iar coeficientul de scurgere pentru suprafetele neconstruite, de la 0,08 la 0,04, indicii urmand sa fie aprobati in sedinta Consiliului Local Municipal din martie.
Edilul a tinut sa mentioneze faptul ca legea nu permite eliminarea taxei pe apa de ploaie: „Eliminarea va fi posibila atunci cand vom avea o legislatie clara in acest domeniu. In momentul de fata, legislatia nu prevede eliminarea.”
Cantitatea de apa meteorica se va stabili conform formulei:
Qm (canitate apa meteorica) = ( SC – n.r. suprafata construita X 0,6 + SN – n.r. suprafata neconstruita X 0,04 ) • K – cantitatea specifica de apa meteorica comunicata de Administratia Nationala de Meteorologie