„Această defrișare n-a fost făcută decât la ordinul domnului Cojea!”, susține Francisk Iulian Chiriac (foto jos), președintele Consiliului Județean și președintele PSD, cu referire la arborii seculari puși la pământ în stațiunea Lacu-Sărat, la doi pași de Mănăstirea Sf. Pantelimon, pentru a face loc unui parc „cu specific pescăresc”. Proiectul este inițiat și derulat de Primăria Chiscani.
Chiriac l-a pus la zid pe Costică Cojea, primarul comunei Chiscani, care a fost membru PSD, însă a trecut în tabăra liberalilor conduși de deputatul Alexandru Popa. Acesta a rămas doar în acte membru PSD, întrucât altfel și-ar pierde mandatul de primar.
„Nu avea cum să nu știe de nemernicia care se va întâmpla. Dacă domnul Cojea era la PSD se mai armonizau lucrurile sau măcar venea și întreba cum ar trebui să facă. Dar el, astfel înțelege să facă administrație când a trecut la PNL. Dezastru! Să taie arbori de 150 de ani, la mintea lui de a face un parc unde și bătrânii, și copiii să stea în soare. Era mai important ca acești stejari de 150 de ani să fie în picioare. (…) Se pare că s-au făcut influențe foarte mari de la București pentru ca acest proiect și această nemernicie să treacă cu vederea, astfel încât să meargă mai departe. (…) Lucrurile trebuiau făcute cu totul altfel, gestionate mult mai bine”, a declarat șeful județului.
Totodată, sursa citată i-a ironizat pe liberali, taxand faptul că nu au condamnat defrișările din stațiunea Lacu-Sărat doar pentru că, acum, primarul Chiscaniului se află în tabăra PNL.
„Dați-vă seama, că am văzut în conferințele de presă de la PNL… Dacă domnul Cojea era de la PSD: <<Nenorocire! Nenorociții de PSD-iști au tăiat, cu Cojea cu tot!>>. Acum domnul Cojea este bun. Domnul deputat (n.r. Alexandru Popa, președintele PNL) e și agronom, din câte am înțeles. (…) Acum, sirenele din parc sunt bune, că-s la PNL. Dacă erau la PSD, era dezastru. Acum, primarul Chiscaniului e „Costică” (n.r. pentru Alexandru Popa ). A intrat într-o gașcă frumoasă, care nu face altceva decât să ducă camarila și toate problemele astea, lucrurile care nu corespund, într-o zonă în care nu fac bine brăilenilor”, a mai adăugat Francisk Iulian Chiriac.