Alexandru Danaila, fost presedinte al Organizatiei Judetene PNL, a renuntat, in cursul zilei de miercuri, la mandatul de consilier judetean.
„Demisia mea este onorarea unei promisiuni pe care am facut-o in campania electorala, cand am anuntat ca nu intentionez sa pastrez functia de consilier judetean si ca am candidat pentru a fi alaturi de colegi in confruntarea electorala. (…) Trebuie sa admit ca PNL Braila trece momentan printr-o perioada dificila. Am insa convingerea ca, dupa alegerile din 6 decembrie, organizatia isi va gasi echilibrul. (…) Din pozitia de fost presedinte al PNL Braila, fac un apel catre actuala conducere sa isi foloseasca intelepciunea pentru a recastiga unitatea partidului”, a declarat politicianul.
Danaila a condus filiala liberala din aprilie 2017 si pana dupa alegerile locale din 2020, cand a demisionat din functia de presedinte.
PNL-istul s-a numarat printre presedintii de organizatii judetene carora li s-a impus sa demisioneze din cauza faptului ca organizatiile pe care le conduc au obtinut un scor politic sub 27%. La Braila, PNL a reusit sa adune 26,94% dintre sufragii pentru lista de consilieri judeteni.