Primarul Marian Dragomir îl acuză pe inspectorul școlar general Cătălin Canciu, care este și președinte al Organizației Municipale PNL, că se preocupă de deplasările în străinătate sau de atacurile politice în loc să conducă învățământul brăilean. Mai mult decât atât, edilul l-a catalogat pe Canciu ca fiind „turist pe bani publici”, „politruc” și „mincinos”.
Recent, cu ocazia unei conferințe de presă prilejuită de finalizarea lucrărilor de modernizare de la Grădinița nr. 47, primarul Dragomir a prezentat o postare care a fost publicată, în aprilie 2021, pe rețelele de socializare de către inspectorarul școlar general. Mai exact, la acel moment, Canciu vorbea chiar despre grădinița menționată anterior, întrebându-se care e rolul unei uși aflate la etajul II.
„Proiectul european de suflet al lui Vulturache, lucrare ce trenează de ani și ani în tot felul de combinații… Mă întreb care o fi rostul acelei uși de la etajul II, va intra pe acolo la inaugurare?”, scria șeful ISJ.
În replică, la mai bine de un an de zile de la postarea lui Canciu, primarul Marian Dragomir a explicat situația, arătând că ușa ducea nicăieri pentru că încă nu fusese construită scara exterioară de incendiu.
„La această grădiniță trebuia să existe și o ieșire secundară în caz de incendiu, întrucât până la modernizare avea doar o cale de ieșire din clădire. ISU a cerut ca scara exterioară de evacuare să fie amplasată pe fațada exterioară, cu acces de la etajele I și II. Avizul ISU fusese emis în 2019! O să vă prezint una dintre postările inspectorului școlar Canciu despre această grădiniță. În doi ani de zile, turistul Canciu nu a avut timp să se intereseze, să vină să-l învețe primarul ce se modernizează la grădiniță. În 2021, Canciu posta această mizerie de fotografie, unde a folosit un apelativ absolut penibil pentru un profesor. Se întreba dacă voi intra pe acolo la inaugurare… Da, împreună cu mass-media, am intrat pe acolo la inaugurare! Scara arată așa astăzi. Aceasta este diferența între unul numit politic la ISJ și o persoană care a câștigat alegeri prin votul oamenilor și este interesată să modernizeze școlile și grădinițele, în timp ce altul se plimbă prin toată Europa pe bani publici: 5 țări în 5 luni!”, a declarat edilul în timpul conferinței de presă de la Grădinița nr. 47.
Dragomir: „Turism pe bani publici. Școala este pe locul II”
Totodată, primarul a lansat o serie de atacuri dure la adresa PNL-istului care conduce Inspectoratul Școlar Județean, criticându-l pentru faptul că „are o adevărată fixație” în ceea ce privește publicarea pe rețelele de socializare a unor poze cu Dragomir, dar și pentru vizitele dese pe care le face prin țările europene, în calitate de inspector școlar general.
„Eu n-am observat la domnul Canciu de atâția ani, de când ocupă fotoliul de inspector școlar general, să îl fi interesat nici măcar o investiție la vreo școală. Singurele proiecte care l-au interesat pe Canciu au fost cele prin care s-a plimbat pe bani publici prin Europa. Eu pot să înțeleg deplasările decente cu rol de reprezentare făcute de conducătorii politici ai unor instituții publice, dar le înțeleg până când acestea încep să se transforme în turism pe bani publici. Pentru Canciu școala este pe locul II și plimbările au prioritate. În ultimele cinci luni domnul Canciu s-a plimbat în cinci țări în timpul Bacalaureatului și al altor examene, în loc să coordoneze activitatea școlii. (…) În pauza în care schimba două avioane în aceste deplasări plătite din bani publici, politicianul Canciu mai posta pe contul propriu câte o poză cu primarul Dragomir, probabil neavând ce să facă altceva. Conducerea ISJ era asigurată de cei care rămâneau să muncească la Brăila. Are o adevărată fixație: dacă o să-i urmăriți contul de Facebook are foarte multe poze postate cu mine, cu imaginea mea. Canciu posta, Canciu râdea singur, iar Primăria Brăila, în această perioadă, ținea relația cu toți directorii de școli, licee și grădinițe pentru modernizarea pe fonduri europene. Turistul Canciu era plecat în excursii. Din păcate pentru școala brăileană, Canciu nu are niciun merit la niciun fel de modernizare a unităților de învățământ pe fonduri europene. Canciu este și acum cu gândul la următoarea vacanță. Asta-i realitatea!”, a subliniat social-democratul Marian Dragomir.
Edilul a făcut referire și la anunțul deputatului Alexandru Popa, președintele PNL Brăila, care vorbit despre o posibilă „promovare” a inspectorului școlar general Cătălin Canciu (foto), colegul său de partid, în Guvern, pe un fotoliu de secretar de stat la Ministerul Educației sau Ministerul Culturii.
„Cu siguranță, pentru că unii politruci trebuie să primească și să se vadă – cum spunea chiar el – „cu sacii în căruță”, probabil că PNL îl va numi politic băgător de seamă pe la vreun minister. Vreau să îl prevenim pe domnul ministru să se bazeze pe Canciu doar la deplasări externe. Doar atât, la deplasări externe! Anunțul privind promovarea este de fapt îmbrăcarea în cuvinte meșteșugite a demiterii. Nu cred că se va duce la Ministerul Educației, ci îl vor parca la alt minister”, a conchis sursa citată.