În seara de 2 ianuarie, la ora 20:45, un bărbat din municipiu, în vârstă de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Debarcaderului, ar fi pierdut controlul volanului și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a lovit un autovehicul condus de un tânăr de 30 de ani.
Totodată, șoferul vinovat de producerea accidentului a lovit și balustrada separatoare a sensurilor de mers, potrivit Poliției.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că brăileanul de 42 ani avea o îmbibație alcoolică de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.