stiri Braila – debraila.ro

Control judiciar pentru un brailean: a lovit un pieton pe Buzaului si a fugit! | Ce s-a intamplat cand l-au gasit politistii

Procurorii l-au plasat pe un brailean, in varsta de 46 de ani, sub control judiciar, acuzat de savarsirea infractiunilor de vatamare corporala din culpa, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice si parasirea locului accidentului. 

Politistii din cadrul Biroului Rutier au reusit, duminica, 13 ianuarie, sa dea de urma unui barbat care, in ziua precedenta, in jurul orei 18:50, in timp ce conducea un autoturism „Tico” pe Soseaua Buzaului, dinspre Calea Calarasilor, la intersectia cu strada Grigore Alexandrescu, ar fi lovit un pieton care traversa strada pe marcajul pietonal.

Dupa impact, conducatorul auto si-a continuat deplasarea, parasind locul accidentului fara incuviintarea politistilor.

Cand a fost depistat de oamenii legii pe strada Simion Barnutiu din Ansamblul Buzaului, braileanul a refuzat sa fie testat cu aparatul etilotest, refuzand, totodata, si prelevarea de probe biologice la spital.

Politistii l-au prezentat pe sofer, duminica, Parchetului de pe langa Judecatorie, care a dispus masura controlului judiciar

Acesta a fost prezentat, ieri, 13.01.2019, Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile.

Comentarii