stiri Braila – debraila.ro

Comisarul european Cretu: „Nu exista un contract in ceea ce priveste construirea podului de la Braila cu sprijinul Uniunii Europene. Se poate pierde chiar finantarea”

Guvernul condus de Viorica Dancila nu a transmis Comisiei Europene documentatia pentru finantarea podului suspendat peste Dunare de la Braila, desi au fost demarate lucrarile. Corina Cretu (PSD), comisar european pentru politica regionala, a declarat pentru Realitatea TV Galati-Braila ca, „pentru a primi finantare UE, proiectul trebuie prezentat Comisiei”.

Cretu a reiterat astfel afirmatiile de la mijlocul lunii septembrie, cand a solicitat Ministerului Transporturilor sa depuna proiecte mature pentru finantare europeana, nominalizand inclusiv podul peste Dunare.

„Daca este evaluat pozitiv, proiectul este aprobat. Noi nu am primit la Bruxelles nicio solicitare in acest sens, asa incat, in prezent, intre Comisia Europeana si Ministerul Transporturilor, nu exista un <<contract>> sau un alt fel de obligatie in ceea ce priveste construirea podului cu sprijinul UE. Nicio documentatie pentru acest proiect nu a fost trimisa la Comisie pana acum. Din cele mai recente informatii pe care le avem de la Ministerul Fondurilor Europene si de la Ministerul Transporturilor, se pare ca acest lucru se va intampla abia in 2019”, a precizat comisarul european pentru sursa citata.

Oficialul european a mai aratat faptul ca autoritatile romane isi asuma riscul pierderii finantarii incepand lucrarile la pod inainte de a trimite la Bruxelles proiectul, situatie in care toate costurile trebuie suportate din bugetul national.

„Evident ca isi asuma un anumit risc, respectiv daca ulterior evaluarea Comisiei nu este pozitiva din punct de vedere tehnic, se poate chiar pierde finantarea. Bineinteles ca sub nici o forma nu ne dorim sa ajungem intr-o astfel de situatie”, a conchis Corina Cretu.

Comentarii