stiri Braila – debraila.ro

Comisarul Cretu si Mihai Tudose, intalnire cu primarul Dragomir si presedintele Chiriac, la Primarie

Corina Cretu, comisarul european pentru politica regionala si fostul premier Mihai Tudose s-au intalnit, marti dimineata, cu capii administratiei locale brailene, la sediul Primariei Municipiului, intr-o discutie legata de proiectele finantate din fonduri europene.

Atat primarul Marian Dragomir, cat si Francisk Iulian Chiriac, presedintele Consiliului Judetean au trecut in revista principalele proiecte finantate din bani europeni, aflate in diverse stadii – de la modernizarea Bulevardului Independentei, la reabilitarea Corpului A al Spitalului Judetean de Urgenta, in timp ce Corina Cretu a tinut sa felicite administratia locala pentru implicarea activa in accesarea fondurilor comunitare.

“In mandatul de comisar european m-am intalnit intotdeauna cu autoritatile locale din tarile Uniunii Europene. Mi-a facut placere sa vad la Braila proiecte cu fonduri europene in desfasurare. Vreau sa felicit administratia locala. Pentru noi, primarii si presedintii de consilii judetene reprezinta partenerii cei mai importanti. Singurul meu obiectiv in ultimii ani a fost sa ma asigur ca banii europeni sunt cheltuiti in beneficiul cetatenilor”, a declarat inaltul oficial al Comisiei Europene.

Totodata, Mihai Tudose a tinut sa mentioneze faptul ca va sprijini administratia locala si de la Bruxelles, din postura de europarlamentar, alaturi de Corina Cretu.

“Voi veni ca acasa si la Primarie, si la Consiliul Judetean, cand voi fi in Parlamentul European”, a precizat fostul prim-ministru.

Corina Cretu si Mihai Tudose candideaza la alegerile europarlamentare pe lista ProRomania, pe locurile 2 si 3, considerate a fi eligibile.

Comentarii