stiri Braila – debraila.ro

CNAIR a rugat DEBRAILA.ro sa nu mai scrie despre gafa de la pod a premierului Ciuca: “Sa nu mai dezvoltati subiectul in continuare!” | Filmuletul cu gafa lui Ciuca a adunat 38.000 de vizualizari si peste 250 de comentarii negative


Ciucă și podul

Pe 15 aprilie, la ora 11:45, cu o întârziere de 45 de minute față de ora anunțată inițial, premierul Nicolae Ciucă a ajuns pe șantierul podului suspendat de la Brăila, cel mai mare proiect de infrastructură din România post-decembristă. Ulterior, Ciucă, recent ales președinte al PNL, s-a întâlnit, tot la Brăila, cu primarii liberali din județele Brăila și Galați.

După ce a vizitat șantierul și a ascultat explicățiile tehnice ale reprezentanților constructorului, Ciucă s-a prezentat în față jurnaliștilor, într-un cort special amenajat, unde a făcut declarațîi pe mai multe subiecte, refuzând însă să răspundă la întrebări.

Când a vorbit despre pod, printre altele, premierul a susținut faptul că „proiectul este în întârziere, fiindcă trebuia predat anul trecut, în decembrie”, afirmație care i-a susprins pe jurnaliștii din presă braileana și gălățeană, care, în ultimii trei ani, au participat la toate vizitele guvernamentele de pe șantier.

Și pentru că nu au avut ocazia să lămurească subiectul termenului „decembrie 2021”, prezentat de Nicolae Ciucă, jurnaliștii i-au intervievat pe reprezentanțîi constructorului, imediat cum premierul a părăsit șantierul podului. Aceștia au specificat clar, cum au făcut-o de fiecare dată, că termenul contractual este 2023, însă lucrările la pod se vor finaliza în decembrie 2022, urmând că în 2023 să fie gata și drumurile de legătură. Mai mult decât atât, unele întârzieri s-ar fi datorat relocării utilităților, fapt care cade în sarcina statului român.

„Decembrie 2022, deschiderea traficului pe prima parte, care înseamnă podul suspendat. Am spus că încercăm să finalizăm până pe 1 decembrie, de Ziua Națională. Astăzi, pot să va spun, că suntem mai devreme cu șase luni. Teoretic, de când începem să facem drumurile și până le terminăm, în program sunt 34 de luni, noi le vom termină mai devreme cu circa 12 luni”, a explicat Dragoș Benea, director tehnic Astaldi.

CNAIR, Ciucă și telefonul

Mai multe publicații din Brăila – DEBRAILA.ro, Jurnalul de Braila, ProBraila si MDPress, au taxat gafa premierului Nicolae Ciucă, în contextul în care, până acum, toți oficialii au vorbit despre „decembrie 2022” ca termen de finalizare a lucrărilor la pod.

La scurt timp dupa vizita premierului, „DEBRAILA.ro” a publicat pe rețelele de socializare un video care cuprindea declarația pemierului de pe șantier și declarația reprezentantului constructorului, filmulețul înregistrând aproape 39.000 de vizualizări și peste 250 de comentarii, aproape toate critice la adresa lui Nicolae Ciucă.

Pe 16 aprilie, la o zi după vizită lui Ciucă, un reprezentant al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a pus mâna pe telefon și a sunat jurnaliști din Brăila, pe care i-a rugat „să nu mai dezvolte subiectul” gafei premierului. Este vorba despre Alin Șerbănescu (foto jos), purtătorul de cuvânt al CNAIR.

De exemplu, jurnalistului de la „DEBRAILA.ro” i-a explicat că „Ciucă, într-un fel, a avut dreptate”, arătând că premierului „nu i s-a spus și toată desfășurarea, interpretarea și argumentația sau, dacă i s-a spus, nu le-a spus el„. După ce a prezentat argumente de ordin tehnic legate de cronologia proiectului podului de la Brăila, Șerbănescu l-a rugat pe jurnalist să pună punct subiectului care îl are în prim-plan pe primul-ministru.

„(…) Vezi că Ciucă, într-un fel, a avut dreptate. Contractul inițial, ăla semnat pe 15 ianuarie 2018, prevedea explicit că se termină în decembrie 2021, contractul. Numai că, după aia, au intervenit chestiile astea, cu ordinele de începere, cu perioadele în care se avizează proiectarea plus alte probleme… că n-au avut verificatori de proiect, că n-au fost gata relocarile și li s-au dat extensii de timp celor de la Astaldi. (…) Noi, știind despre ce este vorba în contract, mereu am reportat sau am luat în calcul și etapele pentru… că eram siguri că o să fie nevoie de extensii de timp și de aia ne-am dus spre 2022. Și Ciucă a știut datele alea din contract, n-a știut toată derularea. Lui nu i s-a spus și toată desfășurarea, interpretarea și argumentația sau, dacă i s-a spus, nu le-a spus el. Pe de altă parte, Astaldi e în întârziere față de propriul grafic”, i-a precizat Șerbănescu jurnalistului de la „DEBRAILA.ro”.

Mai mult decât atât, reprezentantul companiei a venit și cu o explicație cel puțin hilară: jurnaliștii strică gestiunea CNAIR în relația cu Astaldi, constructorul podului, dacă mai scriu despre episodul din timpul vizitei premierului la Brăila.

„Nu a fost nicio gafă! Până la urmă, știi cum e, cum a zis rabinul din Buhuși: <<Și tu ai dreptate, și tu ai dreptate!>>. Toată lumea are dreptate! Când mai sunt din astea tehnice, pe care nu știu de ce politicienii noștri insistă să se bage, întrebați-ne și pe noi, că le explicăm. Nu m-am așteptat că cineva să îi dea din start termenul de contractual, termenul inițial și atunci omul a zis decembrie 2021. (…) Rugămintea e să nu mai dezvoltați subiectul în continuare pentru că ne stricați, oarecum, gestiunea noastră în relația cu Astaldi, pe care trebuie să îi ținem sub atenție, să nu invoce tot felul de… Astaldi poate să zică, uite, domnule, habar n-are ăla, se ia lumea de noi aiurea. Poate să bage chestii din astea, mizând pe faptul că ăla habar n-are și întră în defensivă. E un joc întreg! Ciucă a crezut că face bine, dar nu știu cât de bine a făcut. Ne jucăm într-o piață de sute de milioane de euro, cu case puternice de avocatură. Aici, vorbesc de CNAIR, că nici noi nu suntem fete mari. E o bătaie cu acordul în sine și când vine unul de asta, care e din afară jocului, chiar dacă vrea să ajute, mai rău încurcă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Potrivit informațiilor deținute de DEBRAILA.ro, Șerbănescu a vorbit și cu un alt jurnalist care a scris despre subiect, de la publicația Jurnalul de Brăila, rugându-l, de asemenea, să nu mai scrie despre gafa premierului Ciucă.

Purtătorul de cuvânt al CNAIR și jurnaliștii în cauza nu se cunosc personal și nu au mai discutat niciodată – nici telefonic, nici față în față.

Si ziarul LIBERTATEA a scris despre modul in care Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a sarit in apararea premierului Ciuca, sunandu-i pe jurnalisti din presa braileana.

Comentarii