stiri Braila – debraila.ro

CINCI brăileni ARESTAȚI în dosarul unui furt de 225.000 de lei dintr-un apartament, inclusiv cel care a dat pontul | CINE sunt cei care au ajuns în spatele gratiilor

Cinci brăileni, printre care și doi minori, au fost arestați preventiv, vineri, într-un dosar de furt calificat. Este vorba despre spargerea unui apartament la sfârșitul anului trecut, de unde s-au furat bani și bunuri în valoare de 225.000 de lei.

Inițial, în urma a șapte percheziții domiciliare și audierilor, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore pe indivizi, iar ulterior au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă.

Este vorba despre doi minori de 17 ani din localitățile Cuza-Vodă și Tichilești, doi bărbați de 20 și 27 de ani – tot din Cuza Vodă, dar și un bărbat de 34 de ani din municipiul Brăila.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, minorul din Tichilești, cu ajutorul acordat de ceilalți prin asigurarea pazei și a informațiilor esențiale, a pătruns într-un apartament din municipiu prin escaladarea balconului și forțarea ușii și a ferestrei.

Din imobil a fost furată suma de 45.000 de euro și alte bunuri, prejudiciul total ridicându-se la 225.000 de lei.

După cum am menționat anterior, după 24 de ore petrecute în spatele gratiilor, Ciupercă Iulian, Manea Niță Cristian, Ciupercă Dumitrel, Durbacă Andrei Marian și Lipan Marius au fost arestați preventiv.

Comentarii